După smartphone-ul pliabil Galaxy Z Fold2, prezentat marţi, care costă 2.000 de euro, Samsung le aduce aminte utilizatorilor că vinde şi telefoane mai ieftine, chiar dotate cu 5G.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un anunţ de forţă, în care se regăsesc mai multe produse noi, Samsung a prezentat, extrem de succint, un smartphone cu 5G din gama de mijloc, numit Galaxy A42 5G, despre care oficialii companiei au spus că va fi cel mai ieftin telefon Samsung cu 5G.

Cât de ieftin va fi în realitate acest dispozitiv, se va afla abia spre finalul anului, când va ajunge pe piaţă. Reprezentanţii companiei au evitat să ofere preţul cu care viitorul smartphone va fi comercializat.

Nici în ceea ce priveşte specificaţiile tehnice cei de la Samsung nu au fost mai generoşi. Au spus doar că are un ecran OLED de 6,6 inch şi va fi disponibil doar pe negru.

Ecranul OLED reprezintă un aspect interesant în sine, pentru un telefon din clasa de mijloc. Această tehnologie a fost până acum în apanajul flagship-urilor care gravitează în jurul a 1.000 de euro şi ne face să credem că A42 5G va fi plasat în partea superioară a gamei midrange - adică va fi ceva mai scump decât media, probabil la peste 2.000 - 2.500 de lei

Cu aceeaşi ocazie, Samsung a mai anunţat o serie de produse, dintre care se remarcă încărcătorul wireless Wireless Charger Trio, care poate încărca simultan trei dispozitive şi se pare că va costa (pe surse) aproximativ 100 de euro.

Au mai fost anunţate Galaxy Tab A7, o tabletă cu ecran de 10,4 inch, şi brăţara de fitness Galaxy Fit2, care promite o autonomie de până la 3 săptămâni, alături de o serie de electrocasnice.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.