Rusia a promis că va continua transporturile de gaze către Ungaria şi că Gazprom îşi va îndeplini obligaţiile contractuale faţă de ţară, a declarat duminică ministrul de Externe Peter Szijjarto, într-un interviu la postul de radio public, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ca răspuns al Rusiei la sancţiunile occidentale impuse Moscovei de la invadarea Ucrainei, gigantul energetic de stat Gazprom a tăiat livrările către compania daneză Orsted şi Shell Energy, pentru contractul său de furnizare de gaze Germaniei.

De asemenea, Gazprom a oprit livrările către traderul olandez de gaze GasTerra, precum şi către Bulgaria, Polonia şi Finlanda, pentru că au refuzat să facă plăţi pentru gazele ruseşti în ruble, în cadrul unei noi scheme de plată în ruble.

Szijjarto a spus că CEO-ul Gazprom, Alexei Miller, şi viceprim-ministrul Rusiei, Alexandr Novak, l-au asigurat, într-o discuţie telefonică, că compania îşi va îndeplini obligaţiile faţă de Ungaria stabilite în contractul său, a spus Szijjarto.

Ministrul nu a spus când a avut loc apelul telefonic. Ministerul de Externe nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii.

Conform unui acord cu Gazprom semnat anul trecut, Ungaria primeşte 3,5 miliarde de metri cubi (bcm) de gaze pe an prin Bulgaria şi Serbia, în cadrul acordului său pe termen lung cu Rusia, şi încă un miliard de metri cubi printr-o conductă din Austria.

Acordul este valabil 15 ani, cu o opţiune de modificare a cantităţilor achiziţionate după 10 ani.

Szijjarto a mai spus duminică că securitatea energetică a Ungariei, inclusiv aprovizionarea cu gaze, este stabilă şi că transporturile de gaze au sosit zilnic conform contractului, în timp util şi fără întreruperi.

Fluxurile de gaze ruseşti către Europa au scăzut vineri Italia şi Slovacia afirmâmd că au primit mai puţin de jumătate din volumele obişnuite prin conducta Nordstream 1, care traversează Marea Baltică din Rusia până în Germania şi transportă aproximativ 40% din fluxurile de gaze ruseşti către Europa.

Duminică, Germania a anunţat paşi suplimentari pentru a creşte nivelul de stocare a gazelor, pentru a se pregăti pentru următorul sezon de iarnă, când se teme că Rusia ar putea reduce sau chiar opri complet aprovizionarea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.