Grupul KMG International, fostul Grup Rompetrol, a anunţat marrţi că a deschis o nouă staţie Rompetrol în Georgia, în apropierea staţiunii turistice Borjomi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Grupul KMG International a deschis recent o nouă staţie Rompetrol în Georgia, în apropierea staţiunii turistice Borjomi, celebră pentru marca de apă minerală exportată în peste 40 de ţări.

Situată în centrul Georgiei, unitatea se înscrie în noul concept al staţiilor de distribuţie carburanţi Rompetrol din România şi regiune – Republica Moldova şi Bulgaria.

Pe lângă serviciul de plată la pompă Fill&Go Card, aceasta oferă gamele de carburanţi Efix şi EfixS produse de rafinăria Petromidia.

“În contextul crizei generale cauzate de Covid 19, principala prioritate a companiei a fost protejarea angajaţilor şi clienţilor noştri, reuşind în acelaşi timp să ne continuăm investiţiile, cu un impact major în susţinerea bugetelor locale şi centrale, dar şi în crearea de noi locuri de muncă. În acest an am reuşit să deschidem şase noi benzinării în Georgia şi intenţionăm să finalizăm alte patru unităţi în perioada următoare", declară Zamanbek Mirzayanov, directorul general al Rompetrol Georgia.

Înfiinţată în 2005, Rompetrol Georgia este una dintre cele mai mari companii petroliere.

Subsidiara Grupului KMG International operează pe plan local o reţea de 85 benzinării si două depozite de carburanţi. Compania desfăşoară şi activităţi en gros prin depozitul din Portul Batumi (28.500 metri cubi), precum şi prin depozitul Tbilisi, care a fost complet modernizat, crescând capacitatea de stocare de la 6.500 tone la 10.000 tone.

Izvoarele Borjomi au fost descoperite în anii 1820, fiind alimentate de apă care se filtrează de pe gheţarii care acoperă vârfurile munţilor Bakuriani, la altitudini de până la 2.300 m.

Este o apă minerală de origine vulcanică şi conform standardelor naturale, are o vechime de peste 1.500 de ani. Aceasta se ridică la suprafaţă de la adâncimea de 8-10 km, îmbogăţindu-se „pe drum” cu circa 60 de minerale găsite în straturile de roci ale Munţilor Caucazului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.