Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au scăzut la 58,186 miliarde euro, la 31 octombrie 2023, faţă de 59,238 miliarde euro la 30 septembrie 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La 31 octombrie 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 58,186 miliarde euro, faţă de 59,238 miliarde euro la 30 septembrie 2023. În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: Intrări de 1,121 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele; Ieşiri de 2,173 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăţi din contul Comisiei Europene şi altele”, arată datele BNR.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 6,246 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2023 au fost de 64,432 miliarde euro, faţă de 65,117 miliarde euro la 30 septembrie 2023.

Plăţile scadente în luna noiembrie 2023 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 1,747 miliarde euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.