Reţeaua de francize imobiliare RE/MAX România a anunţat, marţi, că a înregistrat în primul semestru al anului curent o triplare a numărului de tranzacţii de închirieri, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Totodată, în acelaşi interval, birourile RE/MAX România au intermediat un volum dublu de tranzacţii faţă de primele şase luni ale anului trecut (S1 2018), cu o valoare cumulată a proprietăţilor tranzacţionate de circa 79 milioane de euro.

Potrivit reprezentanţilor companiei, aproximativ 40% din totalul tranzacţiilor încheiate în S1 2019 au fost reprezentate de închirieri, înregistrându-se o triplare pe acest segment, comparativ cu S1 2018. În aceeaşi perioadă a anului trecut s-au efectuat circa 16% închirieri versus 84% vânzări.

Din volumul total de proprietăţi tranzacţionate de birourile RE/MAX în această perioadă, 86% fac parte din segmentul rezidenţial, urmate de cele comerciale şi office (8,5%), terenuri (3,5%) şi proprietăţi industriale (2%). 

Potrivit reprezentanţilor companiei, cele mai active centre regionale din perspectiva dezvoltărilor imobiliare rămân Bucureşti, Cluj, Sibiu, Braşov - respectiv oraşele de dimensiuni mari cu o creştere economică accelerată, astfel că topul oraşelor în care s-au încheiat cele mai numeroase tranzacţii rămâne la fel ca anul precedent.

Pe fondul rezultatelor înregistrate de companie până în prezent, precum şi a tendinţelor pieţei imobiliare, RE/MAX România mizează până la finele anului pe creşteri de circa 40% în toate direcţiile de dezvoltare, comparativ cu rezultatele raportate anul trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.