Rafinăria Petromidia Năvodari se opreşte, în perioada 11 martie – 3 aprilie, pentru realizarea unei revizii tehnologice programate, anunţă compania Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (KMGI), care operează rafinăria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (KMGI), va sista activitatea operaţională a rafinăriei Petromidia Năvodari, în perioada 11 martie – 3 aprilie, pentru realizarea unei revizii tehnologice programate. În cadrul acesteia, se vor efectua lucrări de verificare şi recertificare a unităţilor de producţie şi a fluxurilor operaţionale, conform legislaţiei în vigoare. Pentru menţinerea şi creşterea randamentelor de producţie, dar şi asigurarea calităţii carburanţilor, sunt programate şi lucrări de schimbare a catalizatorilor, în instalaţiile din rafinărie”, anunţă compania.

Pe fondul acestor lucrări, compania va sista procesele operaţionale şi din rafinăria Vega Ploieşti, care funcţionează cu materii finite şi semifabricate provenite din Petromidia Năvodari.

Lucrările vor fi realizate de specialiştii din cadrul Rompetrol Rafinare, Rominserv (contractor general al Grupului KMGI), dar şi alte companii din ţară, cu experienţă în domeniu.

În toată această perioadă, compania va continua să îşi onoreze obligaţiile contractuale, livrările de produse petroliere către clienţi urmând a fi asigurate din stocurile proprii sau cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMGI.

”Oprirea tehnologică este o necesitate pentru buna funcţionare a instalaţiilor din rafinărie şi face parte din strategia generală de Grup, prin care a fost stabilit un calendar precis de activităţi, cu revizii generale efectuate la interval de 4 ani şi opriri tehnologice programate la un interval de 2 ani”, arată compania.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.