Qatarul a ameninţat că va întrerupe livrările de gaze naturale lichefiate (LNG) către Uniunea Europeană, în semn de protest faţă de noua lege europeană privind diligenţa sustenabilă în lanţurile de aprovizionare (CSDDD), potrivit unei scrisori adresate guvernului belgian şi consultate de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-o scrisoare datată 21 mai, ministrul Energiei din Qatar, Saad al-Kaabi, a avertizat că statul din Golf şi compania QatarEnergy ar putea ”lua serios în considerare pieţe alternative în afara UE” pentru exporturile de LNG şi alte produse, dacă legislaţia CSDDD nu va fi modificată în continuare.

UE propune ca firmele mari care operează pe teritoriul său să identifice şi să corecteze abuzurile privind drepturile omului şi daunele de mediu în lanţurile lor globale de aprovizionare. De asemenea, CSDDD cere companiilor să aibă un plan de tranziţie climatică în linie cu obiectivul Acordului de la Paris – limitarea încălzirii globale la 1,5°C.

”Nici statul Qatar şi nici QatarEnergy nu intenţionează să atingă neutralitatea climatică în viitorul apropiat”, se menţionează în scrisoare, care susţine că legea europeană încalcă suveranitatea ţărilor de a-şi stabili propriile contribuţii naţionale.

Qatar, al treilea cel mai mare exportator global de LNG după SUA şi Australia, a livrat între 12% şi 14% din necesarul de LNG al Europei de la începutul războiului din Ucraina.

Compania de stat QatarEnergy are contracte pe termen lung cu giganţi europeni precum Shell, TotalEnergies şi ENI.

Comisia Europeană a confirmat că a primit o scrisoare separată din partea Qatarului pe 13 mai şi a precizat că negocierile privind modificările CSDDD sunt în desfăşurare. Printre ajustările propuse se numără amânarea aplicării directivei până în 2028 şi reducerea obligaţiilor de verificare în lanţurile de aprovizionare. Totuşi, Qatar consideră că aceste modificări nu sunt suficiente şi a propus în mod explicit eliminarea cerinţei privind planul de tranziţie climatică.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.