Producătorul de vinuri Tohani România anunţă că vinul din acest an va fi unul de excepţie, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, producţia de struguri de calitate superioară fiind în creştere cu peste 20% faţă de anul precedent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Tohani România anunţă că vinul din acest an va fi unul de excepţie, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, producţia de struguri de calitate superioară fiind în creştere cu peste 20% faţă de anul precedent. Deşi primăvara nu a fost prietenoasă din punct de vedere al temperaturilor şi precipitaţiilor, vremea s-a menţinut caldă şi favorabilă pentru soiurile cultivate, strugurii fiind mai echilibraţi din punct de vedere al acidităţii şi mai fructaţi", anunţă compania.

Tohani are o podgorie de 365  hectare.

"Anul acesta, deşi primăvara capricioasă a pus sub semnul întrebării producţia de struguri, apropierea sezonului culesului oferă perspective optimiste asupra vinului ce va purta pe etichetă anul 2021, atât din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ", precizează reprezentanţii companiei.

Redresarea vremii în iunie a influenţat direct calitatea strugurilor de la Tohani, chiar dacă acest lucru a înseamnat amânarea cu câteva săptămâni a culesului, faţă de o perioadă obişnuită din punct de vedere climatic.

"Suntem în plin proces de cules, iar fiecare soi de struguri primeşte o atenţie specială. Apoi, la moşie, selectăm strugurii potriviţi pentru fiecare etichetă. Folosim diferite metode de vinificare pentru etichete diferite, tocmai pentru a scoate în evidenţă calitatea specială a fiecărui soi", a precizat Virgil Mândru, CEO şi proprietar Tohani România.

Cantitatea de struguri de calitate superioară ce va fi recoltată este cu 20% mai mare faţă de anul precedent.

În ultimii ani, Tohani România a investit peste 6 milioane de euro în podgoria de Fetească Neagră, linia de vinificaţie dedicată şi susţinerea vinurilor produse din acest soi - prin marketing local şi prezenţă internaţională.

"O atenţie deosebită este îndreptată către Feteasca Neagră, soiul de vin românesc cu care Tohani îşi doreşte să plaseze România pe harta internaţională a vinului. Anul acesta Tohani îşi propune să menţină producţia la aceleaşi cote ca în 2020, când a depăşit 1 milion de sticle de Fetească Neagră", adaugă el.

De altfel, potrivit unui sondaj recent efectuat online de Tohani la nivel naţional, peste 50% dintre români ar prefera vinul roşu. Când spun vin roşu, 87% dintre respondenţi se gândesc la un soi românesc. Sondaju a fost efectuat online în perioada 1-25 septembrie 2021, cu 366 de respondenţi, 52% bărbaţi.

"Interesul pentru Feteasca Neagră este tot mai mare, atât pe fondul creşterii notorietăţii acestuia în rândul consumatorului, dar şi ca urmare a creşterii calităţii vinului. Avem aproximativ 100 hectare dedicate acestui soi, o vie în care am investit constant în ultimii 15 ani şi care oferă în fiecare an tot mai multe confirmări, atât prin etichetele premiate, cât şi prin creşterea vânzărilor. Consumatorii apreciază atât caracteristicile aparte ale soiului, cât şi experienţa pe care o oferă acesta", a mai precizat Virgil Mândru.

 

 

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.