Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a făcut, joi, recepţia primelor cinci locomotive electrice, construite de francezii de la Alstrom, vehiculele feroviare urmând a fi puse în circulaţie de CFR Călători.
Potrivit reprezentanţilor ARF, cele cinci locomotive sunt construite şi furnizate de producătorul francez Alstom în cadrul unui contract încheiat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Asocierea Alstom Transport SA – Alstom Transportation Germany GmbH, care prevede furnizarea unui număr de 16 locomotive electrice multisystem.
Totodată, ARF a predat spre administrare cele cinci locomotive electrice către CFR Călători.
Introducerea efectivă în circulaţie se va face după finalizarea înscrierii lor în Registrul European al Vehiculelor (REV) şi în Cerificatul de Siguranţă al CFR Călători.
Locomotivele achiziţionate vor acoperi cinci rute interregionale majore şi anume Dej - Braşov - Bucureşti – Constanţa, Timişoara – Arad - Braşov – Bucureşti – Constanţa, Timişoara - Cluj-Napoca – Iaşi, Iaşi - Bucureşti – Constanţa şi Suceava - Bucureşti - Constanţa.
Noile locomotive electrice ating viteze de până la 160 km/h şi pot să tracteze până la 16 vagoane de călători.
Locomotivele permit recuperarea energiei în procesele de frânare, contribuind suplimentar la eficienţa energetică.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 441,77 milioane de lei cu TVA.
Proiectul a fost inclus iniţial spre finanţare în cadrul PNRR, Componenta C4 – Transport sustenabil, iar începând cu anul 2026 beneficiază de finanţare integrală din Fondul pentru Modernizare.




























