Casa de insolvenţă CITR anunţă că Primăria Sibiu a cumpărat Fabrica de Cultură din Sibiu, deţinută de Construcţii SA, companie aflată în insolvenţă. Valoarea totală a bunurilor cumpărate de Primăria Sibiu prin licitaţie publică este de 5,29 milioane de euro. Spaţiul valorificat include un teren intravilan de 34.000 de metri pătraţi şi construcţii cu o suprafaţă totală de 6.776 metri pătraţi. Spaţiul găzduieşte spectacole faimoase, inclusiv "Faust".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”CITR, liderul pieţei de insolvenţă şi restructurare din România, susţine peisajul cultural autohton şi asigură continuitatea activităţii Fabricii de Cultură din Sibiu, deţinută de Construcţii SA, aflată în reorganizare, printr-o procedură de vânzare, către Primăria Sibiu, pentru suma de 5,29 milioane euro”, anunţă CITR, administratorul judiciar al Construcţii SA.

Fabrica de Cultură este o zonă din Baza de Producţie a Construcţii SA, rezultată din optimizarea spaţiilor alocate atelierelor de prefabricate mari, preparare betoane, prefabricate mici, confecţii, oţel-beton, reparaţii auto-utilaje, reabilitare clădiri. Prin relocarea acestor ateliere în alte zone ale Bazei, au rezultat spaţiile şi terenurile pe care a apărut Fabrica de Cultură.

„Încheiem un proiect de salvare a unui spaţiu cu puternice influenţe în peisajul cultural, recunoscut la nivel internaţional. Discutăm despre un loc ce găzduieşte spectacole faimoase, inclusiv Faust, de referinţă pentru Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu. Ne bucurăm că am reuşit să menţinem acest obiectiv în circuitul cultural, cu sprijinul reprezentanţilor Construcţii SA, şi suntem convinşi că noul proprietar – Primăria Sibiu, împreună cu Teatrul Naţional Radu Stanca vor face ca proiectul deja consacrat „Fabrica de Cultură” să treacă la o etapă superioară”, a declarat Călin Părău, Head of Commercial, CITR.

Activul include un teren intravilan de 34.000 de metri pătraţi şi construcţii cu o suprafaţă totală de 6.776 metri pătraţi.

„Un activ care pentru o companie în insolvenţă nu mai este esenţial pentru continuarea activităţii este în continuare vital pentru peisajul cultural al Sibiului. Spaţiul dobândeşte de acum o nouă utilitate şi asigură o continuitate culturală pe termen lung. În acelaşi timp, generează o sumă însemnată pentru acoperirea datoriilor pe care compania le înregistra la momentul intrării în insolvenţă. Vânzarea în valoare de 5.29 milioane de euro plus TVA a fost realizată la 100% din valoarea de piaţă a activului, determinată de evaluatorul desemnat în procedură”, a adăugat Raluca Ciortea, project manager în cadrul CITR.

Fabrica de Cultură este situată în zona periferică a oraşului Sibiu, judeţul Sibiu, cunoscută drept zona industrială est. Zona a cunoscut o dezvoltare continuă, orientată, în special, spre sectorul industrial, iar în ultimul timp, beneficiază şi de o conversie spre rezidential. Amplasamentul include terenul, alături de construcţii de tip industrial şi bunuri mobile sau echipamente încorporate.

Valoarea totală a bunurilor propuse spre valorificare este de 5,29 milioane de euro , iar evaluarea bunurilor propuse a fi valorificate a fost efectuată de către ETOS Business Valuation & Advisory, Evaluator autorizat – membru corporativ A.N.E.V.A.R., în colaborare cu Alin Tiberiu Vulea – membru titular A.N.E.V.A.R., specializat în evaluarea proprietăţilor imobiliare, bunurilor mobile şi întreprinderilor.

CITR este liderul pieţei de insolvenţă şi restructurare din România încă din 2008. Cu o experienţă de peste 22 de ani pe piaţa insolvenţei şi restructurării şi aproximativ 1.100 de proiecte gestionate de-al lungul timpului, CITR distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile româneşti de impact.

CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viaţa unei companii, cu scopul de a crea un impact pozitiv în economie.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.