Preţurile petrolului au scăzut luni cu aproximativ 6%, până la cele mai reduse niveluri din ultimele două săptămâni, din cauza îngrijorărilor tot mai mari cu privire la perspectiva cererii globale de energie, ca urmare a restricţiilor prelungite legate de epidemia de Covid-19 în Shanghai şi a potenţialelor creşteri ale dobânzilor din SUA, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În Shanghai, autorităţile au ridicat garduri în faţa clădirilor rezidenţiale. În Beijing, mulţi oameni au început să facă provizii de alimente, temându-se de o carantină similară după apariţia câtorva cazuri de Covid-19.

”Se pare că China este elefantul din cameră. Restricţiile înăsprite de Covid-19 din Shanghai şi temerile că Omicron s-a răspândit la Beijing au torpilat încrederea astăzi”, a spus Jeffrey Halley, analist la casa de brokeraj OANDA.

Contractele futures pentru petrolul Brent au scăzut cu 6,17 dolari, sau cu 5,8%, până la 100,48 dolari pe baril, până la ora 15:12 GMT (18:12 ora României).

Preţul ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 5,91 dolari, sau cu 5,8%, la 96,16 dolari pe baril.

”Shanghai-ul nu dă semne că îşi abandonează politica strictă de zero Covid-19; în schimb, promite să intensifice aplicarea restricţiilor pentru Covid-19, care ar putea afecta şi mai mult cererea de petrol”, a declarat analistul City Index Fiona Cincotta.

Ambele valori de referinţă ale petrolului au închis la cel mai redus nivel atins din 11 aprilie. Ambele au pierdut aproape 5% săptămâna trecută, iar preţul petrolului Brent s-a retras brusc după ce a atins 139 de dolari pe baril luna trecută, cel mai ridicat nivel din 2008.

Yuanul chinezesc a înregistrat cea mai amplă serie de pierderi consecutive de trei zile din aproape patru ani, din cauza îngrijorării privind o încetinire a economiei Chinei, care este cel mai mare importator de petrol din lume.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.