Preţurile petrolului au urcat marţi cu 4%, la cele mai ridicate niveluri după luna martie, în urma informaţiilor referitoare la un al treilea vaccin promiţător, al AstraZeneca, care au mărit speranţele într-o revenire a cererii de carburanţi, şi a începerii oficiale a perioadei de tranziţie a preşedintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, către Casa Albă, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cotaţia petrolului Brent a închis în urcare cu 3,9%, la 47,86 dolari pe baril. Preţul petrolului West Texas Intermediate, de referinţă pe piaţa americană, a crescut cu 4,3%, la 44,91 dolari pe baril.

În ambele cazuri, preţurile au atins cele mai ridicate niveluri după data de 6 martie.

AstraZeneca a anunţat luni că vaccinul său pentru Covid-19 are o eficacitate de 70%, potrivit rezultatelor studiilor clinice. Această eficacitate poate urca până la 90%, iar aceste date adaugă un nou vaccin pentru lupta cu noul coronavirus, după rezultatelor pozitive anunţate de companiile Pfizer-BioNTech şi Moderna.

Cu toate acestea, vaccinurile nu vor fi disponibile alte câteva luni, ceea ce înseamnă că oamenii îşi vor restrânge în continuare călătoriile şi alte activităţi, şi în anul următor.

O altă informaţie care a stimulat marţi preţurile este cea referitoare la accesul lui Joe Biden la fondurile pentru tranziţia la Casa Albă, cu o întârziere de două săptămâni provocată de refuzul preşedintelui Donald trump de a-şi recunoaşte înfrângerea.

Piaţa a primit bine şi anunţul lui Biden referitor la selectarea unor consilieri importanţi ai noii sle administraţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.