Preţurile petrolului au crescut luni cu peste 3% luni, investitorii fiind îngrijoraţi de o reducere a ofertei, deoarece numărul mare al deceselor civililor în războiul din Ucraina a crescut presiunea asupra ţărilor europene de a impune sancţiuni sectorului energetic al Rusiei, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preţul ţiţeiului Brent, de referinţă la nivel global, a crescut cu 3,14 dolari, sau cu 3%, până la 107,53 dolari pe baril.

Cotaţia ţiţeiului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană. a crescut cu 4,01 dolari, sau cu 4%, la 103,28 dolari pe baril.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Tranzacţiile au fost volatile, ambele contracte câştigând mai mult de 4 dolari în prima parte a şedinţei, după o scădere cu mai mult de 1 dolar.

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin şi susţinătorii săi vor ”simţi consecinţele” evenimentelor de la Bucea, localitate situată în apropierea capitalei Kiev, unde au fost găsite o groapă comună şi cadavre legate împuşcate de la mică distanţă.

Aliaţii occidentali vor conveni asupra unor noi sancţiuni împotriva Moscovei în zilele următoare, a spus el, deşi momentul şi conţinutul noului pachet de măsuri nu sunt clare.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a sugerat sancţiuni pentru petrol şi cărbune, adăugând că există ”indicii foarte clare care indică crime de război” ale forţelor ruse.

Invazia Rusiei labsată în februarie a accentuat îngrijorările legate de aprovizionare, care deja susţineau preţurile.

Sancţiunile şi evitarea de către cumpărători a petrolului rusesc au afectat deja producţia şi au ridicat temeri privind o aprovizionare mai strânsă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.