Preţul spot al gazelor a scăzut vineri în Europa, după ce Kremlinul a afirmat că Belarus nu s-a consultat cu Moscova când a ameninţat că va reduce livrările de gaze şi că Gazprom rămâne un exportator de încredere, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele belarus Alexandr Lukaşenko a avertizat joi cu privire la potenţialele represalii împotriva oricăror noi sancţiuni ale Uniunii Europene din cauza crizei migranţilor la graniţa dintre Belarus şi UE, inclusiv prin oprirea tranzitului de gaze naturale şi mărfuri prin Belarus.

Preţul spot al gazelor europene a crescut joi cu aproximativ 2%, până la 75,25 euro pe megawat oră, înainte de a scădea spre sfârşitul zilei, un semn că piaţa nu a luat prea în serios ameninţarea din Belarus, care este un aliat apropiat al Rusiei.

Partea belarusă a conductei Yamal-Europe, una dintre rutele pentru exporturile de gaze ruseşti către Europa, este deţinută de monopolul de stat rus al gazelor Gazprom.

”Aceasta este o declaraţie a preşedintelui Belarusului. Vreau să vă reamintesc de declaraţia preşedintelui Putin că Rusia şi-a îndeplinit întotdeauna obligaţiile contractuale... Belarus este aliatul nostru, dar este un stat suveran”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov”.

Contractele de gaze pe termen de o lună din Olanda, de referinţă în Europa, au scăzut vineri la 75,12 euro/MWh după comentariile lui Peskov, de la 79,40 euro vineri dimineaţă, fiind jumătate din preţul de 155 de euro atins în octombrie, când preţurile au fost determinate de exporturile Rusiei care au depăşit doar cu puţin nivelurile contractate.

Preţurile gazelor au crescut în acest an din cauza mai multor unor factori, inclusiv stocurile scăzute şi cererea crescută după relaxarea blocajelor din cauza Covid-19, exacerbată de faptul că Rusia nu a furnizat mai mult decât volumele contractate.

În Marea Britanie, unele companii energetice au dat faliment, iar consumatorii se confruntă cu facturi de energie mult mai mari, multe sectoare de afaceri simţind şi impactul costurilor mai mari ale energiei.

Kremlinul a negat orice politică în spatele furnizării de gaze, iar Rusia a început săptămâna aceasta să refacă stocurile din depozitele europene, Peskov reiterând afirmaţia Moscovei că Rusia este ”un furnizor de încredere”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.