Benzina a atins cel mai înalt nivel din istorie în staţiile operate de OMV Petrom, iar motorina a depăşit pragul de 10 lei/l în toate benzinăriile din România, în urma deciziei liderului pieţei de a scumpi, la prima oră a zilei de vineri, diesel-ul cu 13 bani pe litru, iar benzina cu 9 bani pe litru atât în staţiile Petrom, cât şi în cele premium OMV, conform datelor Profit.ro.
Scumpirile sunt probabil efectul evoluţiei cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere, care, cel puţin în cazul motorinei, au atins niveluri record raportate la cele ale ţiţeiului, notează Profit.ro.
În urma modificărilor de preţ de acum, litrul de benzină standard a atins un nivel record, de 9,64 lei în staţiile Petrom şi de 9,7 lei în cele OMV şi MOL, cel mai mare preţ înregistrat vreodată în principalele reţele din România, conform analizei Profit.ro.
Şi MOL a majorat vineri dimineaţă preţul benzinei cu 9 bani/l şi pe cel al motorinei cu 2 bani/l, acestea ajungând la nivelul înregistrat în staţiile OMV, 9,7 lei/l, respectiv 10,16 lei/l.
Precedentul record fusese stabilit la finalul lunii mai, când benzina costa 9,62 lei/l în staţiile Petrom şi 9,68 lei/l în cele OMV, Rompetrol sau MOL.




























