Preşedintele Nissan, Carlos Ghosn, va fi arestat la Tokyo pentru încălcarea legii referitoare la tranzacţiile financiare, anunţă publicaţia Asahi

Preşedintele Nissan, Carlos Ghosn, va fi arestat la Tokyo pentru încălcarea legii referitoare la tranzacţiile financiare, anunţă publicaţia Asahi

Preşedintele Nissan, Carlos Ghosn, va fi arestat de către procurori din Tokyo pentru că ar fi încălcat legea care reglementează instrumentele financiare şi bursa, a relatat publicaţia japoneză Asahi, citată de Reuters.

Ghosn este şi preşedinte şi director general al grupului auto francez Renault.

Potrivit site-ului publicaţiei Asahi, care citează surse implicate în investigaţie, Ghosn este suspectat că şi-ar fi subestimat veniturile în declaraţiile sale financiare şi a acceptat să discute în mod voluntar cu procurorii japonezi.

Un purtător de cuvânt al Nissan a spus că producătorul auto japonez verifică această informaţie.

Un purtător de cuvânt al Renault, contactat de Bloomberg, nu a fost disponibil pentru informaţii imediate.

Acţiunile Nissan au scăzut cu 7,6%, la 7,2 euro pe unitate, la bursa din Germania, în timp ce titlurile Renault au coborât cu 2,4%, la 62,08 europe pe unitate, la bursa din Paris.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor