Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), George Niculescu, a anunţat că de la începutul anului şi până la 1 iulie au fost peste 234.000 de contracte la energia electrică care s-au portat de un furnizor la altul, iar pentru aproape jumătate, această portare a avut loc în ultima lună, peste 80.000 de clienţi tranferându-se la un singur furnizor. Niculescu consideră că acest trend de portare de la un furnizor la altul trebuie să continue pentru că este în favoarea consumatorilor să acceseze cele mai bune oferte de preţ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
George Niculescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că de la 1 iulie se reintră pe piaţa liberă a energiei electrice, iar aceasta devine una a consumatorilor care îşi pot schimba furnizorul în funcţie de cea mai bună ofertă. 
”Astăzi reintrăm în piaţă liberă, piaţă concurenţială şi consider că începând cu ziua de astăzi această piaţă se întoarce către consumatori, redevine o piaţă a consumatorilor şi spun lucrul acesta având în vedere următoarele date. Faptul că din ce în ce mai mulţi consumatori de energie electrică îşi schimbă furnizorul şi migrează de la un furnizor la altul, înseamnă că consumatorii de energie din România au învăţat şi continuă să înveţe să-şi aleagă furnizorul în funcţie de cea mai bună ofertă pe care aceştia din urmă, furnizorii, o fac către consumatorii lor. Şi nu vreau să mă refer doar la ofertele de retenţie, ci şi la celelalte oferte, care au ca scop nu doar să-i ţină pe clienţi în portofoliile lor, ci să-i determine să-şi crească portofoliul”, a afirmat preşedintele ANRE. 
El a prezentat şi o situaţie a numărului de contracte care s-au portat de la începutul anului. 
”De la începutul anului 2025, până când vorbim astăzi, la energie electrică avem 234.036 de contracte care s-au transferat de la un furnizor la altul. Deci aproximativ 235.000 de consumatori de energie electrică şi-au schimbat contractele de furnizare, începând cu 1 ianuarie 2025. Doar în ultima lună, în luna iunie, numărul acesta se ridică la 108.475, deci aproape jumătate din câţi s-au portat de la începutul anului s-au portat în ultima lună”, a precizat George Niculescu.
El a precizat că un furnizor a câştigat doar în luna iunie peste 83.000 de noi clienţi. 
”Am câteva date cu privire şi la numărul de contracte care s-au transferat pe fiecare furnizor. O să vă spun cu titlu general că unul dintre furnizori a câştigat doar în luna iunie 83.450 de noi clienţi, deci din total 108.000 în luna iunie, 83.450 a câştigat un singur furnizor. Următorul furnizor în această categorie a câştigat 10.976, aproape 11.000, deci vedeţi decalajul mare între cei doi furnizori, lucru care ne poate determina să spunem că întotdeauna cea mai bună ofertă de preţ va atrage numărul cel mai mare de consumatori. Nu o să fac public niciun fel de nume de furnizori pentru a nu, nu ştiu intra în alte reguli de competiţie şi aşa mai departe”, a mai transmis Niculescu.
El a adăugat că trebuie să continue trendul de portare de la un furnizor la altul. 
”Începând de astăzi piaţa este a consumatorilor, a cumpărătorilor de energie electrică şi cred că trendul acesta de portare de la un furnizor la altul trebuie să continue pentru că este în favoarea consumatorilor atunci când găsesc oferte mai bune să meargă şi să le acceseze, penalizându-i astfel pe cei care nu înţeleg să facă oferte”, a mai afirmat preşedintele ANRE.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.