Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Reglementatorilor din cadrul ACER – Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Energie. ACER reuneşte autorităţile naţionale de reglementare şi fixează direcţiile comune de piaţă, adecvare şi integritate. Potrivit ANRE, România are, în premieră, posibilitatea de a participa în mod direct şi activ la reglementarea politicii energetice a UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Preşedintele ANRE, George Niculescu, a fost ales astăzi vicepreşedinte al Consiliului Reglementatorilor din cadrul ACER – Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Energie. Numirea a fost decisă prin consens, la Copenhaga, în cadrul şedinţei a 134-a a Consiliului Reglementatorilor (Board of Regulators – BoR), iar mandatul intră în vigoare imediat şi este pe o perioadă de doi ani şi jumătate, nefiind remunerat. Consiliul Reglementatorilor este responsabil de politica de reglementare a energiei la nivel european. Astfel, România are, în premieră, posibilitatea de a participa în mod direct şi activ la reglementarea politicii energetice a UE”, informează ANRE.

În aceeaşi şedinţă, Emmanuelle Wargon a fost aleasă preşedinte al Consiliului Reglementatorilor, iar Volker Zuleger a fost desemnat director interimar al ACER. La nivel naţional, Emmanuelle Wargon conduce CRE – autoritatea franceză de reglementare din august 2022, iar George Niculescu este preşedintele ANRE din aprilie 2023.

 „Această alegere reprezintă o oportunitate: să transformăm presiunea în predictibilitate. Îmi propun să lucrăm la nivel european cu un cadru clar – PACT: Predictibilitate, Aplicare echitabilă, Coerenţă în reglementări şi Transparenţă. Integrarea flexibilităţii (stocare, cerere-răspuns), reguli coerente pentru capacităţi transfrontaliere, creşterea competitivităţii economiilor europene şi a încrederii consumatorilor precum si reguli clare în piaţa de energie – acestea sunt priorităţile mele. Contextul în care sectorul energetic funcţionează este, în continuare, unul complicat. Campaniile de dezinformare si propaganda legată de energie pătrund în agenda noastră publică cu o eficienţă alarmantă. Scopul acestor naraţiuni nu este acela de a oferi soluţii alternative, ci de a zdruncina încrederea în instituţiile noastre. De aceea, consider ca mediul de reglementare trebuie să includă acum protocoale de pregătire cibernetică, strategii de comunicare publică şi schimb de informaţii în colaborare cu alte instituţii. Sectorul energetic european, ca şi cel românesc, parcuge un maraton, nu un sprint, de aceea avem nevoie de reglementări adecvate pe termen lung, nu de viziune îngustă pe termen scurt. Pentru România, alegerea mea în această calitate reprezintă o oportunitate de reprezentare consolidată la nivelul UE. ACER reuneşte autorităţile naţionale de reglementare şi fixează direcţiile comune de piaţă, adecvare şi integritate”, a declara George Niculescu, preşedintele ANRE, cu ocazia alegerii sale în calitate de vicepreşedinte ACER.

Consiliul Reglementatorilor (BoR) este unul dintre organele de guvernanţă ale ACER şi reprezintă autorităţile naţionale de reglementare din energie ale statelor membre. Consiliul joacă un rol esenţial în cadrul agenţiei. El este responsabil de politica de reglementare, oferă avize cu privire la diverse acte legislative ale agenţiei luate în considerare pentru adoptare şi emite îndrumări directorului.

Consiliul Reglementatorilor este format din reprezentanţi de rang înalt ai celor 27 de autorităţi naţionale de reglementare (ANR) ale statelor membre şi reprezentanţi fără drept de vot din statele SEE-AELS, Comisia Europeană şi Autoritatea de Supraveghere AELS.

Consiliul Reglementatorilor trebuie să acţioneze independent şi nu trebuie să primească instrucţiuni de la niciun guvern al unui stat membru, de la Comisia Europeană sau de la o altă entitate publică sau privată.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este instituţia românească responsabilă cu elaborarea şi aplicarea cadrului de reglementare în sectorul energiei, protecţia consumatorilor şi supravegherea pieţelor de energie electrică şi gaze naturale.

Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Energie (ACER) sprijină integrarea pieţelor europene de energie şi coordonează activitatea autorităţilor naţionale.

Rolul ACER include:

  • Sprijinirea integrării pieţelor energetice în UE (prin norme comune la nivelul UE).
  • Contribuţia la o infrastructură energetică transeuropeană eficientă, asigurând alinierea la priorităţile UE.
  • Monitorizarea pieţelor energetice astfel încât acestea să funcţioneze corect, descurajând manipularea pieţei angro de energie şi comportamentele abuzive.
  • Acolo unde este necesar, coordonarea acţiunilor de reglementare transnaţionale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.