Premierul şi liderii Coaliţiei s-au întâlnit, luni, cu reprezentanţii furnizorilor şi distribuitorilor de energie pentru a căuta soluţii pentru ca preţurile practicate la consumatorul final să fie la un nivel cât mai accesibil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, alături de lideri ai Coaliţiei şi de membri ai Guvernului, cu reprezentanţii furnizorilor şi distribuitorilor de energie. Cu această ocazie, au fost analizate soluţii pentru optimizarea mecanismelor de gestionare a situaţiei generate de creşterea preţurilor la energie”, a transmis, luni seară, Guvernul.  

Sursa citată a precizat că participanţii au subliniat nevoia de a găsi soluţii pentru a asigura preţurile practicate la consumatorul final la un nivel cât mai accesibil.  

”Soluţiile necesare pe termen scurt şi mediu vizează stabilitatea si funcţionalitatea pieţei, precum şi o perspectivă corectă a evoluţiei în anul 2023, în contextul noilor prevederi ale Regulamentului European 1854/6 octombrie”, a mai transmis Executivul.  

La întâlnire au participat, alături de premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, vicepremierul Kelemen Hunor, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, preşedintele şi vicepreşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, respectiv Zoltan Nagy-Bege.  

Din partea furnizorilor şi distribuitorilor de energie au participat reprezentanţii board-ului Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie din România (ACUE). 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.