Un procent de 79% dintre hotelierii prezenţi pe platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro spun că au făcut investiţii în proprietăţile lor în perioada pandemiei, iar 19% dintre hotelieri au scăzut cu 5-10% tarifele comparativ cu anul trecut, în timp ce 21% dintre respondenţi au majorat preţurile cu 5-10%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, 23% dintre hotelieri au primit deja primele rezervări pentru perioada Paştelui, iar 19% confirmă că unitatea este complet ocupată pentru perioada sărbătorilor pascale. Totodată, 37% au înregistrat şi primele rezervări pentru sezonul estival, arată compania.

”Conform studiului Travelminit.ro, 79% dintre hotelierii prezenţi pe platforma au profitat de perioada mai puţin aglomerată din ultimul an pentru a aduce îmbunătăţirii proprietăţilor pe care le administrează şi a întâmpina turiştii în cel mai bun mod posibil. Astfel, 56% au investit în renovarea camerelor, 17% au renovat bucătăria, iar 6% dintre respondeţi au îmbogăţit gama de facilităţi de care dispune unitatea de cazare, incluzând servicii noi precum SPA, ciubăr sau masaje. În acelaşi timp, încă de anul trecut s-au ridicat standardele de curăţenie şi igienă în camere, în spiritul noilor reglementări de pandemie, dat fiind că, pe lângă preţ, confort şi poziţionare, studiile anterioare au indicat şi că turiştii români aleg cazarea şi în funcţie de măsurile anti-COVID-19 implementate în locaţie”, arată compania.

19% idintre hotelieri au declarat că tarifele lor sunt cu 5-10% mai mici decât în sezoanele trecute. Există, însă, şi hotelieri care au decis să majoreze preţurile cu 5-10% (21% dintre respondenţi), iar un procent de 4% au declarat că anul acesta românii trebuie să plătească minim 10% în plus pentru sejururile în locaţiile lor. Totodată, 31% dintre hotelieri susţin că vor veni cu reduceri de preţ anul acesta, îndeosebi sub forma unor oferte speciale şi sezoniere şi 25% vor să îşi îmbunătăţească sistemul de rezervări, implementând rezervările în timp real, care îi ajută să evite situaţiile neplăcute precum overbooking-ul.

„Sperăm că suntem la finalul acestei perioade extrem de furtunoase pentru industria hotelieră din România. Scopul nostru, încă de la debutul pandemiei, a fost să rămânem aproape de partenerii noştri hotelieri. Am implementat împreună cu ei rezervările în timp real, un sistem ce îi va ajuta să îşi crească numărul rezervărilor online şi am dublat numărul proprietăţilor care nu percep avans sau care oferă anulare gratuită cu până la 7 zile înainte de sosire”, a declarat Timea Ambrus Operations Manager Travelminit.ro.

Pe de altă parte, 45% dintre partenerii hotelieri ai Travelminit.ro au decis să îşi ajusteze politicile de anulare şi rezervare, care anterior erau mai puţin avantajoase.

”Astfel, în noul context, românii vor putea profita de rezervări flexibile fără avans sau chiar cu anulare gratuită, ceea ce uşurează povara financiară pe care şi-o asumau turiştii care doreau să călătorească, dar nu îndrăzneau să facă rezervări de teamă că nu le-ar putea onora şi ar pierde banii”, spun reprezentanţii companiei.

Pandemia a schimbat în mod sesizabil comportamentul turiştilor români, iar dacă în anii anteriori aceştia îşi rezervau din timp vacanţele de Paşte, de 1 Mai sau pe cele estivale, anul acesta peste 50% dintre rezervările pentru perioada următoare fiind de genul “last-minute”, efectuate cu 3-14 zile înainte de check-in. Vacanţele celor ce aleg sejururi în România sunt preponderent de scurtă durată, 66% dintre rezervări fiind de 1-2 nopţi, 30% de 3-5 nopţi, iar restul de doar 4% de peste 5 nopţi.

”Deşi există această tendinţă evidentă a rezervărilor efectuate cu doar câteva zile de sejurul propriu-zis, 23% dintre hotelieri au primit primele rezervări pentru perioada Paştelui, iar 19% confirmă că unitatea este complet ocupată pentru Paştele de anul acesta. De asemenea, 37% dintre respondenţi confirmă că au înregistrat deja şi primele rezervări pentru vară”, adaugă ei.

Travelminit.ro este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa rezervărilor hoteliere din România care acceptă şi plata prin vouchere de vacanţă. Oferta Travelminit.ro conţine 6.700 de proprietăţi din Romania, printre care hoteluri, pensiuni, apartamente, case de oaspeţi, cabane şi campinguri din toate regiunile ţării. Platforma a înregistrat peste 620.000 de înnoptări în 2019 şi o valoare totală a rezervărilor de 13 milioane de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.