Organizaţia Patronală a Retailerilor din România - RORETAIL afirmă că Ordonanţa Militară care a dus la închiderea mall-urilor nu a fost însoţită şi de o clarificare a relaţiilor contractuale dintre comercianţi şi proprietarii de centre comerciale, pentru perioada stării de urgenţă, astfel că organizaţia cere premierului, într-o scrisoare deschisă, suspendarea de drept a contractelor conexe pe întreaga perioadă a suspendării comerţului, precum şi emiterea de reguli noi de interpretare şi aplicare a contractelor după reluarea activităţii, motivând că cele mai multe centre comerciale au continuat să emită facturi de chirie, taxe sau cheltuieli în această perioadă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Stimate domnule Prim Ministru, (...), În temeiul principiilor echităţii, solidarităţii şi corectitudinii, vă solicităm de aceea să adoptaţi urgent următoarele măsuri: 1. Suspendarea de drept a contractelor conexe pe întreaga perioadă a suspendării comerţului. Emiterea de reguli noi de interpretare şi aplicare a contractelor după reluarea activităţii", arată RORETAIL într-un comunicat.

Organizaţia cere intervenţia urgentă a Guvernului.

"În aceste clipe grele pentru economia româneasca în general şi pentru industria de retail în particular, vă solicităm intervenţia urgentă! Intrarea în vigoare a Decretului Prezidenţial numărul 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgentă şi a Ordonanţelor Militare numărul 1 şi numărul 2 au condus la închiderea centrelor comerciale din România. Chiriaşii acestor unităţii, mai puţin magazinele de retail alimentar şi farmaceutic, şi-au oprit şi ei activitatea", precizează organizaţia.

Reprezentanii RORETAIL spun că decizia autorităţilor române de a opri activitatea în domeniu nu a fost însoţită însă şi de o clarificare de ordin normativ a relaţiilor contractuale existente între comercianţi şi proprietarii de centre comerciale, pentru perioada stării de urgenţă, respectiv pe durata de valabilitate a restricţiilor aplicate domeniului.

"Astfel, în  mod  injust, cele mai multe centre comerciale au continuat să emită facturi de chirie, taxe sau cheltuieli în această perioadă. Mai mult, diferiţi proprietari ameninţă cu executarea garanţiilor bancare şi în unele cazuri au început deja demersurile în acest sens. Acest lucru va conduce în scurtă vreme întâi la falimente iar apoi la un colaps în lanţ al industriei de retail şi al furnizorilor săi.  Consecinţele vor fi multiple: dispariţia a mii de firme româneşti, şomajul a sute de mii de români, declinul pe termen lung al industriei naţionale de profil", arată organizaţia.

Aceasta menţionează că nu există nicio justificare economică, juridică sau morală pentru solicitarea acestor sume de la chiriaşii din industria de retail.

"Impactul negativ  al stării de urgenţă şi al crizei economice trebuie distribuit echitabil, pentru a se permite supravieţuirea tuturor în acest context extrem de dificil. Ne aflăm astăzi în faţa unei realităţi în care Guvernul României, nevoile umanitare şi interesul naţional reclamă să nu desfaşurăm activităţi comerciale, în vreme ce proprietarii de  centre  comerciale, în baza ţintelor de profit existente şi a intereselor particulare ne solicită achitarea de cheltuieli inexistente", adaugă reprezentanţii RORETAIL.

Ei afirmă că Guvernul României, care a suspendat obiectul contractelor dintre entităţile private din acest domeniu, "poate şi trebuie" să aducă clarificări suplimentare, reglementând modul de aplicare a lor pe durata stării de urgenţă. 

Scrisoarea este semnată de aproximativ 270 de reprezentanţi ai retailului non-alimentar din România, companii care însumează peste 12.000 de angajaţi.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.