Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, propunerea legislativă care prevede obligativitatea farmaciilor de a se acredita la Ministerul Sănătăţii pentru a putea vinde medicamente în mediul online, altfel riscând amenzi de până la 20.000 de lei sau chiar închiderea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul a fost iniţiat de un grup de 31 de senatori şi deputaţi PSD, PNL, ALDE şi ai minorităţilor şi a fost, în luna noiembrie 2015, respins de Senat, deşi Guvernul a transmis un punct de vedere pozitiv, cu amendamente. În Camera Deputaţilor, membrii Comisiei pentru sănătate au reluat discuţiile, dorind să adopte, cu modificări, acest proiect de lege.

În forma care a trecut, miercuri, de Parlament, farmaciile vor trebui să se acrediteze la Ministerul Sănătăţii pentru a putea comercializa medicamente în mediul online, fiind vorba despre o procedură separată de cea a acreditării pentru vânzarea în unităţi farmaceutice. Încălcarea prevederilor acestei legi reprezintă contravenţii, potrivit iniţiativei, şi se pedepseşte cu amenzi de la 10.000 la 20.000 de lei, precum şi cu suspendarea activităţii.

Mai mult, la propunerea Ministerului Sănătăţii, vor fi aplicate şi amenzi de la 30.000 la 50.000 de lei pentru deţinerea sau eliberarea în farmacii, în mediul online, a unor medicamente interzise.

Legea va fi transmisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.