Fashion House Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din sectorul de outleturi la nivel european, a anunţat joi că va deschide Outletul Fashion House Pallady pe 25 martie, cu o investiţie de 25 de milioane de euro, care este închiriat în proporţie de peste 70%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Fashion House Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din sectorul de outleturi la nivel european, anunţă că pregătirile pentru deschiderea Fashion House Pallady au intrat în linie dreaptă, prima fază a proiectului fiind deja închiriată în proporţie de peste 70%. Celebrul brand de îmbrăcăminte, Puma, alături de alte nume renumite, precum Killtec, Tom Tailor, Lee Cooper, Triumph, Otter, Sizeer, Ecco, Colin’s sau US Polo Assn, lucrează în prezent la amenajarea magazinelor din noul outlet center", anunţă grupul.

Complexul este situat la ieşirea pe autostrada A2 şi anunţă reduceri zilnice de până la 70%, pe parcursul întregului an.

"Dezvoltat în urma unei investiţii totale de peste 25 de milioane de euro, Fashion House Pallady va deveni o destinaţie de smart shopping pe harta comercială a Bucureştiului. Proiectul de peste 12.000 mp va fi dezvoltat în două etape şi va găzdui peste 60 de magazine, o zonă de joacă pentru copii, restaurante, dar şi aproximativ 300 de locuri de parcare, pe care vizitatorii le vor putea folosi gratuit", mai arată grupul.  

Fashion House Pallady este al şaptelea outlet dezvoltat de group în Europa Centrală şi de Est şi în Rusia, şi al doilea deschis în Capitală. Primul este situat în partea de vest a oraşului, în zona Militari, şi funcţionează din decembrie 2008.

"Noul nostru proiect emblematic reprezintă o investiţie importantă în România şi în economia locală, care demonstrează angajamentul nostru continuu faţă de potenţialul de creştere al pieţei locale de outlet. Istoria a arătat că businessul de tip outlet este sustenabil chiar şi în cele mai dificile perioade economice. În ciuda dificultăţilor apărute în 2020, am continuat lucrările de construcţie la Fashion House Pallady. Suntem încrezători că acest moment ne va aduce succes şi multe oportunităţi în viitor”, a declarat Brendon O'Reilly, director general al Grupul Fashion House.

Toate magazinele vor avea intrări separate, iar faţadele vor fi atent concepute pentru a oferi atmosfera Bucureştiului de altădată. Outletul este inspirat din arhitectura clasică românească a vechiului Bucureşti.

"Interesul pe care multe branduri renumite l-au manifestat faţă de noul nostru outlet este foarte încurajator. Retailerii văd în mod clar avantajele unei strategii ce include outletul în businessul lor, dar şi atractivitatea acestei oferte de a-şi spori rezultatele”, a declarat Cornelia Nicolae, director de operaţiuni retail al Grupului Fashion House în România.

Fashion House Group (FHGR) este unul dintre cei mai mari jucători din sectorul de outleturi la nivel european, respectiv cel mai mare dezvoltator şi operator de outleturi din ECE şi Rusia, cu experienţă în proiectarea, dezvoltarea, finanţarea, închirierea, operarea şi administrarea centrelor de tip outlet.

Portofoliul de proiecte realizate de către FHGR include şase centre outlet în Polonia, România şi Rusia. Primul centru outlet Fashion House s-a deschis în 2004 în oraşul polonez Sosnowiec, în apropiere de Katowice. În prezent, centrele outlet Fashion House pun la dispoziţie în fiecare an peste 250 de mărci internaţionale celor 10 milioane de clienţi, în trei unităţi din România şi Rusia, cu o suprafaţă totală de aproximativ 70.000 mp.

Fashion House Group face parte din Liebrecht & wooD Group, o companie europeană de dezvoltare imobiliară.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.