OTP Bank a anunţat că a semnat un acord pentru achiziţionarea a 100% din subsidiara albaneză a grupului grec Alpha Bank de la Alpha International Holdings Single Member, potrivit agenţiei de ştiri de stat MTI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preţul de achiziţie a fost stabilit la 55 de milioane de euro.

Finalizarea tranzacţiei este aşteptată până la sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului 2022, sub rezerva obţinerii tuturor aprobărilor din partea autorităţilor de reglementare.

OTP Bank a achiziţionat Société Générale Albania în 2018.

După fuziunea celor două bănci subsidiare albaneze, cota totală de piaţă în funcţie de active a Grupului OTP va depăşi 11%, ceea ce ar face din aceasta a cincea cea mai mare bancă din ţară. În ceea ce priveşte împrumuturile clienţilor, se aşteaptă ca OTP să devină a doua cea mai mare bancă din Albania, deoarece cota ar putea creşte cu 50%.

Alpha Bank este a opta cea mai mare bancă din Albania, cu o cotă de piaţă totală în funcţie de active de aproape 5%. Este activă atât pe segmentul de retail, cât şi pe cel corporativ, având o reţea de 34 de sucursale care acoperă toate oraşele importante.

CEO-ul adjunct al OTP, László Wolf, a declarat că OTP Bank „a căutat noi oportunităţi de creştere” în Albania de când a intrat pe piaţă în 2018.

Odată cu achiziţionarea Alpha Bank Albania, o altă „instituţie de credit funcţională, bine gestionată şi în continuă creştere” se alătură Grupului OTP, a spus el.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.