Operatorii de telecomunicaţii Vodafone şi Iliad sunt în discuţii pentru a ajunge la un acord pentru combinarea afacerilor lor din Italia, în încercarea de a pune capăt concurenţei tăioase din a treia economie a zonei euro, au declarat pentru Reuters surse familiare cu negocierile, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Discuţiile dintre cele două companii sunt în desfăşurare şi ambele părţi studiază în mod activ modalităţi de a încheia un acord referitor la afacerile lor în Italia, au spus sursele, vorbind sub rezerva anonimatului.

Iliad, care îşi va face debutul în serviciile de bandă largă prin cablu din Italia pe 25 ianuarie, lucrează cu banca de investiţii Lazard  la planurile sale strategice în Italia, a spus una dintre surse, avertizând că un acord nu este sigur.

Dacă va avea succes, o înţelegere ar crea o companie de telecomunicaţii cu o cotă pe piaţa telecomunicaţiilor mobile de aproximativ 36% şi venituri combinate de aproape 6 miliarde de euro (6,80 miliarde de dolari).

Iliad şi Vodafone au refuzat să comenteze, în timp ce Lazard nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii.

Iliad, condusă de fondatorul miliardar Xavier Niel, a analizat în ultimele luni opţiunile de extindere în continuare în Italia, încercând să profite de febra tranzacţiilor din industria telecomunicaţiilor din Italia pentru a accelera consolidarea şi a înceta războiul preţurilor care a dus la reducerea marjelor, au spus surse.

Discuţiile au loc pe măsură ce Telecom Italia încă evaluează o ofertă de preluare de 10,8 miliarde de euro din partea fondului american de investiţii KKR, care vizează ca cel mai mare grup de telefonie din Italia să fie privat.

Niel, care a fondat Iliad în 1990 şi face parte din consiliul de administraţie al KKR în calitate de director independent, vrea să joace rolul principal pe piaţa fragmentată a telecomunicaţiilor din Italia, unde a început în 2018 un război agresiv al preţurilor, când Iliad a făcut prima sa incursiune în Italia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.