Reţelele de telefonie mobile au fost suprasolicitate pe perioada desfăşurării protestelor în zona Piata Victoriei, astfel traficul gestionat de Orange a depăşit, în timpul manifestărilor, de peste 10 ori nivelul traficului dintr-o zi obişnuită, iar traficul din reţeua Telekom Romania a fost de peste 15 ori mai mare decât într-o zi obişnuită, au precizat, pentru News.ro, cei doi opertatori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două companii au luat măsuri prin aMplasare în Piaţa Victoriei din Bucureşti a unor staţii mobile speciale. 

“Pentru a acoperi nevoile de comunicare ale utilizatorilor noştri, am suplimentat capacitatea pe serviciile de voce şi date prin intermediul unei staţii special amplasate. Astfel de suplimentări de capacitate se realizează în funcţie de spectrul permis şi de limitările tehnologice existente pentru a deservi un număr foarte mare de utilizatori”, au declarat, pentru News.ro, reprezentanţii Orange.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Aceste dificultăţi au survenit din cauza numărului mare de participanţi la eveniment, motiv pentru care compania Orange România a anunţat că monitorizează atent traficul din toate oraşele în care au loc aceste manifestaţii.

Telekom Romania a declarat joi că echipele tehnice ale companiei au luat imediat măsuri de creştere a capacităţii reţelei.

“În acest moment (n.r- joi) reţelele 3G şi 4G au o capacitate crescută cu peste 165%. De asemenea, aseară(n.r- miercuri) a fost trimisă în zonă o unitate de telefonie mobilă şi va rămâne acolo şi în următoarele zile”, au precizat reprezentanţii Telekom, pentru News.ro.

News.ro a trimis solicitări celor trei operatori de telefonie mobile: Orange, Telekom şi Vodafone. Până la ora publicării acestei ştiri, Vodafone nu a trimis niciun răspuns. 

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că la protestele care au avut loc miercuri faţă de OUG privind modificarea codurilor penale au participat 200.000 de persoane, cea mai mare prezenţă înregistrându-se la Bucureşti, Cluj, Sibiu, Timişoara, Braşov, Iaşi, Craiova, Baia Mare şi Constanţa.

Potrivit estimărilor, în Bucureşti au protestat miercuri seară în Piaţa Victoriei, peste 100.000 de persoane, în timp ce joi seară 80.000 de persoane au participat la manifestare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.