Miniştri de top din OPEC+ au subliniat sâmbătă necesitatea respectării stricte a ţintelor de producţie şi a măsurilor de compensare pentru depăşirea cotelor stabilite, după decizia surprinzătoare a grupului de a creşte producţia de petrol, care a dus la o prăbuşire a preţurilor până la niveluri din perioada pandemiei, transmite Reuters.
Producţia record din Kazahstan a provocat nemulţumirea mai multor membri ai alianţei, inclusiv a Arabiei Saudite, cel mai mare producător din cadrul grupului, au declarat surse pentru Reuters.
Preţul petrolului Brent a închis vineri în scădere cu 7%, ajungând la 65,58 dolari pe baril, cel mai scăzut nivel din august 2021. Scăderea a fost alimentată atât de decizia OPEC+ privind creşterea producţiei, cât şi de temerile legate de un război comercial după anunţul preşedintelui Trump privind noi tarife comerciale extinse.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Mai mulţi miniştri din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol şi al aliaţilor săi conduşi de Rusia, cunoscuţi sub numele de OPEC+, au participat sâmbătă la o reuniune online a Comitetului ministerial comun de monitorizare.
OPEC+ face apel la Kazahstan şi alţi membri care au depăşit cotele să adopte reduceri suplimentare pentru a compensa producţia în exces.
”Comitetul a luat notă de ţările care nu au atins conformitatea deplină şi a reiterat importanţa critică a respectării şi compensării integrale a cotelor stabilite”, a transmis OPEC într-un comunicat oficial.
Ministrul Energiei din Kazahstan a declarat în cadrul întâlnirii că va colabora cu companiile producătoare de petrol din ţară pentru a implementa reducerile suplimentare asumate în cadrul OPEC+, potrivit unei persoane prezente la discuţii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.