Asociaţia Pro Infrastructură vorbeşte, duminică, despre mini-lotul Nuşfalău-Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania, apreciind că este ”perfect fezabil” ca cei mai mult de 13 kilometri să fie pregătiţi pentru inaugurare în aproximativ 75 de zile. Organizaţia afirmă, însă, că atingerea pragului de 1.000 de kilometri de autostradă şi drum expres s-ar putea face cu un muzeu - un tronson bun de circulat care nu poate fi folosit de şoferi deoarece nu are conexiune cu infrastructura existentă. În acest context, Pro Infrastructură face apel la CNAIR să rezolve urgent această situaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Asociaţia Pro Infrastructură vorbeşte, duminică, despre mini-lotul Nuşfalău-Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania.

”Este perfect fezabil ca în aproximativ 75 de zile turcii de la Nurol să fie pregătiţi pentru inaugurarea celor 13,55 kilometri dacă se vor mobiliza foarte bine cu finisajele: asfalt, parapete, marcaje, garduri protecţie. Atenţie: contractul a avut termen de finalizare februarie 2023, fiind semnat în 30.09.2020 pe 6 luni proiectare şi 18 de execuţie. Ordinul de începere a fost emis în 01.02.2021 şi proiectul tehnic a fost avizat în august 2021. CNAIR nu a anunţat dacă a acordat antreprenorului extensii de timp”, a transmis, duminică, Pro Infrastructură.

Organizaţia apreciază că ”rămân mărunţişuri de terminat în afara părţii carosabile până spre sfârşitul verii, dar circulaţia poate fi deschisă la final de iunie sau cel târziu început de iulie DACĂ şi CNAIR îşi va face URGENT treaba şi va rezolva birocraţia necesară pentru execuţia soluţiei de provizorii de conectare cu DN19B lângă Porţ, la sud de Suplacu de Barcău”.

”Altfel, putem ajunge în situaţia penibilă de a atinge 1.000 kilometri de autostradă şi drum expres... cu un muzeu! Adică un tronson bun de circulat care nu poate fi folosit de şoferi deoarece nu are conexiune cu infrastructura existentă”, au mai transmis specialiştii organizaţiei.

În prezent, România are în exploatare aproape 955 km de autostradă şi alţi aproape 40 km de drum expres veritabil.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.