Dezvoltatorul imobiliar de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte One United Properties încheie un acord de finanţare cu Banca Transilvania, pentru suma de 20 de milioane de euro. Creditul de investiţii va fi folosit pentru finalizarea dezvoltării componentei rezidenţiale One Cotroceni Park, aflată în prezent în stadiu avansat de construcţie, cu termen de finalizare în anul 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”One United Properties (BVB: ONE), investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, încheie un acord de finanţare cu Banca Transilvania, pentru suma de 20 de milioane de euro. Finanţarea obţinută de One United Properties este acordată pe o perioadă de până la 42 de luni şi reprezintă un credit de investiţii pentru finalizarea dezvoltării componentei rezidenţiale One Cotroceni Park, aflată în prezent în stadiu avansat de construcţie, cu termen de finalizare în anul 2023. Peste 90% din apartamente sunt deja precontractate de clienţi”, anunţă dezvoltatorul.

Dezvoltatorul a demarat pe locul fostei platforme Ventilatorul din Bucureşti un plan de regenerare urbană, pe o suprafaţă de 5,8 hectare. One Cotroceni Park este o dezvoltare cu funcţiuni mixte, ce propune atât spaţii de birouri moderne, cât şi zone comerciale şi de agrement şi unităţi locative. Componenta rezidenţială de la One Cotroceni Park prevede 868 de apartamente cu design modern şi finisaje superioare, dispuse pe parter plus 11 etaje.

One Cotroceni Park reprezintă prima etapă a unei dezvoltări urbane mult mai ample, care se va numi One Cotroceni City şi care se va întinde pe mai bine de 10 ha de teren (pe locul fostelor platforme industriale Ventilatorul şi TitanMar). Cea de-a doua etapă a One Cotroceni City va include dezvoltarea One Cotroceni Towers, cea mai recentă achiziţie strategică a companiei anunţată în luna februarie 2023.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.