Compania de produse organice pentru copii Once Upon a Farm, cofondată de actriţa Jennifer Garner, a atras aproape 198 de milioane de dolari în oferta sa publică iniţială din Statele Unite, transmite Reuters.
Firma din Berkeley, California şi investitorii săi au oferit circa 11 milioane de acţiuni la preţul de 18 dolari pe unitate, la mijlocul intervalului ţintit între 17 şi 19 dolari. IPO-ul evaluează compania la aproximativ 724,2 milioane de dolari, conform datelor din prospect.
Cererea acumulată şi lista tot mai lungă de companii mari pregătite pentru listare în 2026 indică un posibil an de revenire puternică pentru piaţa IPO, după mai mulţi ani de slăbiciune care au început să se amelioreze în a doua jumătate a lui 2025.
Compania a fost fondată în 2015 de Cassandra Curtis şi Ari Raz, iar doi ani mai târziu li s-au alăturat Garner şi John Foraker, fost CEO al brandului alimentar Annie's, în calitate de cofondatori.
Once Upon a Farm produce şi comercializează alimente pentru copii de toate vârstele, inclusiv pacheţele presate la rece, mese congelate şi batoane din ovăz.
Experţii din industrie arată că orientarea consumatorilor spre diete organice şi sănătoase continuă să influenţeze deciziile de cumpărare, susţinând brandurile construite pe nutriţie şi transparenţa ingredientelor.
În prospect, compania avertizează totuşi că barierele comerciale din Mexic şi din America de Sud, de unde provin o parte semnificativă din fructele şi legumele utilizate, ar putea genera riscuri de aprovizionare şi creşteri de costuri.
Deşi activitatea IPO a început să se îmbunătăţească, analiştii avertizează că tensiunile comerciale pot rămâne un factor de presiune pentru companiile din segmentul bunurilor de consum cu lanţuri de aprovizionare transfrontaliere.
Ofertele au fost coordonate de Goldman Sachs şi J.P. Morgan, iar acţiunile Once Upon a Farm vor fi tranzacţionate la Bursa din New York sub simbolul OFRM.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







