OMV Petrom, cea mai mare companie românească de energie, a anunţat joi că a implementat semnătura electronică pentru contractele de carburanţi pentru clienţii persoane juridice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, circa 32.000 de kilograme de lemn şi 700.000 de litri de apă pot fi economisiţi anual, prin reducerea cantităţii de hârtie folosită în semnarea şi derularea contractelor, precizează compania, într-un comunicat.

“Semnarea electronică a contractelor, în format digital, fără a mai fi necesară trimiterea lor prin postă ne permite să reducem timpul de contractare de până la 20 de zile, la o singură zi. În plus, eliminarea documentelor pe hârtie contribuie la reducerea impactului asupra mediului şi aduce economii de costuri cu tipărirea şi transmiterea documentelor”, a declarat Adrian Nicolaescu, VP Product Supply & Sales East.

Soluţia de semnătură electronică este furnizată de DocuSign, cea mai cunoscută companie din domeniu la nivel global şi a fost implementată în OMV Petrom din vară.

Semnătura electronică completează gama de servicii digitate pentru clienţii de carburanţi persoane juridice, alături de facturile electronice şi platformele online dedicate.

Serviciile de facturare electronică pentru clienţii persoane juridice ai OMV Petrom, pe segmentul carburanţi sunt disponibile încă din 2013. În prezent circa 90% dintre clienţi folosesc acest sistem, eliminându-se necesitatea tipăririi, transmiterii şi arhivării în format fizic a documentelor.

De asemenea, clienţii persoane juridice au la dispoziţie platforme online dedicate. De exemplu, clienţii care achiziţionează carburanţi en-gros pot iniţia comenzi online prin intermediul platformei Business Portal şi sunt notificaţi cu privire la statusul acestora prin e-mail şi SMS. Iar companiile care administrează flote auto şi utilizează cardurile de carburanţi OMV şi Petrom, au la dispoziţie o platformă dedicată – Fleet Online Service, care permite monitorizarea consumului şi gestionarea portofoliului de carduri.

Compania se concentrează pe soluţii de digitalizare în toate domeniile în care activează, de la digitalizarea zăcămintelor de petrol şi gaze sau informatizarea proceselor interne, la furnizarea de soluţii rentabile clienţilor de carburanţi, gaze şi electricitate.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârşitul lui iunie 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.