OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est preconizează pentru acest an că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi 40 dolari/baril, faţă de 64 dolari în 2019, arată raportul trimestrial al companiei transmis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Producţia totală de hidrocarburi a OMV Petrom a scăzut cu 6% în trimestrul 3, la 13 milioane bep, reflectând declinul natural şi lucrările de mentenanţă planificate. În primele nouă luni, producţia totală de hidrocarburi a fost de 40,09 milioane bep, mai mică cu 3% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Producţia de gaze naturale a OMV Petrom a scăzut cu 5% în primele nouă luni, la 3,18 miliarde metri cubi. În trimestrul 3, producţia de gaze naturale a scăzut cu 9%, la 1,02 miliarde mc.

”Pentru 2020, OMV Petrom preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi 40 dolari pe baril (2019: 64 dolari/baril). Marjele de rafinare sunt estimate a se situa în jurul valorii de 3 dolari/baril (anterior: sub 4 dolari/baril; 2019: 4,67 dolari/baril). Ca urmare a impactului COVID-19, cererea de produse petroliere şi electricitate se estimează a fi sub nivelul înregistrat în 2019, în timp ce cererea pentru gaze naturale este estimată la un nivel similar cu cel al anului 2019, susţinută de industrii mari consumatoare de gaze naturale”, arată raportul companiei.

Conform declaraţiilor publice, se intenţionează ca Legea Offshore să fie modificată prin intermediul unui proces parlamentar care va fi iniţiat după următoarele alegeri parlamentare.

În cazul Grupului OMV Petrom, valoarea investiţiilor (inclusiv lucrările de explorare şi evaluare capitalizate) este estimată la aproximativ 3 miliarde lei, în acest an, excluzând achiziţiile (2019: 4,2 miliarde lei). Cheltuielile operaţionale şi de investiţii de exploatare sunt planificate a fi reduse cu 0,3 miliarde lei în 2020 faţă de 2019.

”Având în vedere poziţia noastră financiară solidă, am plătit în iunie dividende în valoare de 1,74 miliarde lei pentru anul financiar 2019; având la bază capacitatea noastră solidă de a genera fluxuri de numerar, pentru acest an financiar, avem ca ţintă un flux de trezorerie extins după plata de dividende uşor pozitiv (faţă de estimarea anterioară: negativ)”, mai arată raportul.

În ceea ce priveşte Neptun Deep, compania arată că rămâne dornică să vadă proiectul strategic Neptun Deep dezvoltat.

”Decizia finală de investiţie depinde de o serie de factori, inclusiv de un mediu fiscal stabil şi competitiv şi de o piaţă liberă a gazelor naturale”, spun reprezentanţii OMV Petrom.

Despre parteneriatul cu Auchan, începerea implementării în reţeaua de staţii de distribuţie carburanţi marca Petrom va avea loc în trimestrul 4 2020, în paralel cu modernizarea staţiilor.

”Ne concentrăm eforturile pe eficienţa energetică şi pe scăderea emisiilor operaţiunilor noastre; avem ca ţintă reducerea intensităţii emisiilor de carbon cu 27% până în 2025 faţă de 2010”, spun ei.

Pe partea de Upstream, se doreşte menţinerea declinului sub 5% faţă de 2019, fără a include iniţiativele de optimizare a portofoliului.

”Optimizarea portofoliului: concentrarea continuă pe barilii cei mai profitabili şi simplificarea amprentei operaţionale: transferul a 40 de zăcăminte marginale către Dacian Petroleum, încheierea tranzacţiei vizată în jurul sfârşitului de an; proces de marketing în desfăşurare având ca scop vânzarea activelor din Kazahstan; concentrarea pe activele noastre strategice din Marea Neagră”, mai relevă raportul.

Investiţiile în Upstream sunt planificate la circa 2 miliarde lei (2019: 3,2 miliarde lei), excluzând achiziţiile; forarea a aproximativ 60 de sonde noi şi sidetrack-uri şi efectuarea a aproximativ 800 de reparaţii capitale (anterior: un nivel constant al reparaţiilor capitale faţă de anul precedent).

Investitiile de explorare sunt estimate la circa 0,2 miliarde lei (2019: 0,4 miliarde lei).

Despre extinderea regională, OMV Petrom arată că „în urma câştigării licitaţiei, negocierile pentru contractul de partajare a producţiei pentru Perimetrul II de Explorare Offshore din Georgia sunt în derulare şi se estimează a se finaliza până la sfârşitul anului”.

Pe partea de Downstream, rata de utilizare a rafinăriei este estimată a se situa în jurul valorii de 90% (2019: 97%).

”Estimăm vânzări totale de gaze naturale la un nivel similar celui din 2019; OMV Petrom nu mai trebuie să furnizeze gaze naturale pieţei reglementate în al doilea semestru al anului 2020 în urma liberalizării pieţei de la 1 iulie”, se mai precizează în raport.

OMV Petrom estimează totodată o producţie totală netă de energie electrică mai mare faţă de 2019; centrala electrică Brazi trebuie să furnizeze pieţei reglementate de energie electrică 0,13 TWh în trimestrul 2020, la un preţ reglementat de 223 lei/MWh.

Centrala electrică Brazi a intrat în revizie planificată de două săptămâni pentru întreaga capacitate, deja finalizată în luna octombrie.

OMV Petrom a avut pierderi de 41 milioane lei în trimestrul 3, de la un profit net de 785 milioane lei în trimestrul 3 din 2019, în timp ce veniturile din vânzări au scăzut cu 26%, la 5,05 miliarde lei, de la 6,86 miliarde lei în trimestrul 3 din 2019.

Profitul net s-a prăbuşit cu 70% în primele nouă luni ale anului, la 826 milioane lei, de la 2,76 miliarde lei în perioada similară din 2019.

În perioada ianuarie-septembrie, veniturile din vânzări au scăzut cu 17%, la 15,12 miliarde lei.

Numărul de angajaţi al Grupului OMV Petrom a scăzut cu 6%, la 11.798 în primele nouă luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.