Combinatul chimic Oltchim, aflat în insolvenţă, a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 1,68 milioane euro, în creştere cu 76% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul majorării afacerilor cu 30%, potrivit raportului transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În primul trimestru din 2016, compania a obţinut un profit net de 957.000 euro.

Compania a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de 49,06 milioane euro, mai mare cu 30% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut.

”Rezultatele înregistrate în trimestrul I 2017 de către Oltchim confirmă în continuare evoluţia ascendentă a societăţii şi faptul că măsurile de eficientizare a activităţii prevăzute în Planul de reorganizare au fost implementate cu succes”, arată raportul societăţii.

Recâştigarea pieţelor de desfacere externe şi retehnologizările efectuate la principalele instalaţii au contribuit la obţinerea acestor rezultate şi la creşterea cantităţilor vândute, susţine raportul. 

”Astfel, societatea a reuşit intrarea semnificativă şi pe piaţa oxo – alcoolilor, vânzarile fiind de patru ori mai mari decât în trimestrul I 2016. De asemenea, la grupa de produse polioli – polieteri, vânzările sunt cu 4% mai mari, în primul trimestru al acestui an decât cele din trimestrul I 2016”, se mai arată în raport.

La produsele clorosodice creşterea a fost de numai 1% deoarece în luna martie 2017 instalaţia de electroliză cu membrane a funcţionat redus fiind retehnologizat şi ce-l de al şaptelea electrolizor (ultimul).

”Acestă retehnologizare va produce efecte în lunile următoare”, spun administratorii combinatului.

Oltchim a raportat pentru anul trecut un profit net de 11,4 milioane lei (2,5 milioane euro), după pierderi de 48,5 milioane lei în 2015, în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 1,7%, la 754,8 milioane lei, arată rezultatele financiare preliminare.

Ultimul an în care Oltchim a înregistrat profit din activitatea curentă a fost 2006.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane euro.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.