Un bărbat a fost amendat de poliţişti cu 40.000 de lei pentru că ar fi aruncat mai multe deşeuri, provenite din dezmembrarea de autovehicule, pe un teren de lângă Slatina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a anunţat, luni, că poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi aruncat mai multe deşeuri, provenite din dezmembrarea de autovehicule, pe un teren situat în extravilanul municipiului Slatina.
 
Poliţiştii Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu comisarii din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Olt au efectuat, la data de 3 aprilie, un control pentru verificarea aspectelor sesizate, ocazie cu care au fost identificate atât zona, cât şi deşeurile aruncate pe terenul situat în extravilanul municipiului Slatina.
 
În urma verificărilor efectuate, cu sprijinul Poliţiei Locale Slatina, poliţiştii au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Valea Mare, judeţul Olt”, se arată în comunicat.
Bărbatul a fost amendat de poliţişti cu 40.000 de lei. 
 
De asemenea, el este obligat să ridice deşeurile şi să cureţe terenul respectiv.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.