Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Executivul are în vedere să trimită a doua cerere de plată a României, în cadrul PNRR, către Comisia Europeană, în luna octombrie. „Este foarte important să subliniem că până acum banii din fondurile europene împreună cu banii din investiţii străine directe ating suma de aproximativ 15 miliarde euro”, a mai precizat şeful Executivului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Este cea de-a doua şedinţă de Guvern în această săptămână şi doresc să încep prin a mulţumi doamnei preşedinte al Comisiei Europene pentru avizul favorabil acordat primei cereri de finanţare a României din PNRR. Discutăm despre 2,6 miliarde euro, bani care urmează în perioada imediat următoare să intre în ţară şi apreciez că este foarte important să subliniem că până acum banii din fondurile europene împreună cu banii din investiţii străine directe ating suma de aproximativ 15 miliarde euro. Bani care în această perioadă, în această situaţie dificilă, atât din punct de vedere securitar, cât şi din punct de vedere economic, ne ajută să menţinem economia funcţională şi ne ajută să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am asumat prin PNRR şi anume întreg procesul de reformă şi modernizare a României, concomitent cu asumarea guvernamentală pentru îndeplinirea obiectivelor legate de accederea noastră la Organizaţia pentru Dezvoltare Economică”, a afirmat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de vineri a Guvernului. 

El a adăugat că toate ministerele trebuie să aibă grijă că România îndeplineşte obiectivele şi jaloanele asumate prin PNRR.

„E foarte important să avem în vedere că această aprobare, avizare pozitivă a primei cerei de plată se datorează faptului că am reuşit să îndeplinim ţintele şi jaloanele care erau în lista de obiective asumate. Este o activitate pe care Guvernul trebuie să o susţină în continuare cât se poate de serios. Sunt obiective şi sarcini pe care le-am discutat de fiecare dată şi vom continua să le discutăm în procesul acesta de îndeplinire a jaloanelor şi ţintelor. Fiecare minister este responsabil pentru îndeplinirea acestora. Avem în vedere ca în luna octombrie să putem să înaintăm cea de-a doua cerere de plată şi în felul acesta să ne asigurăm că, la nivelul Guvernului, avem îndeplinite cerinţele de coerenţă a aplicării PNRR. Este foarte important să vorbim despre aceste subiecte şi este foarte important să ţinem agenda guvernamentală la nivelul fiecărui minister în parte pe lista de priorităţi cu aceste obiective”, a completat premierul.

Comisia Europeană a aprobat, joi, o evaluare preliminară pozitivă a primei cereri de plată a României în valoare de 2,6 miliarde euro, din care 1,8 miliarde euro sub formă de granturi şi 0,8 miliarde euro sub formă de împrumuturi, în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, instrumentul-cheie aflat în centrul NextGenerationEU.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.