Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marţi la Palatul Victoria, cu Gallina A. Vincelette, directorul Bancii Mondiale pentru Uniunea Europeană. Cu această ocazie, a fost recunoscut rolul important al Grupului Băncii Mondiale pentru dezvoltarea economică a României în ultimii 30 de ani, ambele părţi arătând dorinţa de a întări colaborarea pentru a consolida reformele necesare modernizării ţării, în beneficiul cetăţenilor, arată un comunicat de presă al Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
La întâlnire, au fost remarcate eforturile României, atât la nivelul autorităţilor, precum şi prin intermediul cetăţenilor, societăţii civile, pentru a gestiona fluxul de refugiaţi ucraineni, afectaţi de agresiunea militară rusă.
 
Actualul context geo-politic şi economic necesită eforturi susţinute şi coordonate la nivelul autorităţilor şi instituţiilor, inclusiv cu celelalte state din regiune, atât din perspectiva sprijinului acordat refugiaţilor, cât şi pentru sporirea rezilienţei economice, mai arată sursa citată.
 
În acest sens, s-a convenit continuarea discuţiilor dintre Guvernul României şi Banca Mondială, pe teme de interes major pentru ţara noastră, cum ar fi, educaţia, sănătatea, energia, măsuri pentru integrarea refugiaţilor, relocarea companiilor din zonele afectate de conflict.
 
Premierul Nicolae Ciucă a subliniat nevoia de a aborda integrat instrumentele financiare aflate la dispoziţia României în această perioadă, fiind necesară coordonarea eforturilor cu instituţiile europene şi internaţionale. 
 
„Suntem hotărâţi să implementăm reformele necesare cetăţenilor şi economiei noastre, folosind resursele financiare aflate la dispoziţie. Programul nostru de guvernare acordă o atenţie deosebită recuperării diferenţelor de dezvoltare dintre regiuni. În acest sens, utilizăm resurse publice, dar încurajăm şi investitorii privaţi să dezvolte afaceri în zone care au un puternic potenţial de dezvoltare”, a afirmat Ciucă, conform sursei menţionate.
 
El a prezentat planul Guvernului pentru obţinerea independenţei energetice, prin dezvoltarea capacităţilor de producere a energiei regenerabile sau prin reactoare nucleare, precum şi diversificarea capacităţilor de exploatare sau transportare a gazului. 
 
În privinţa securităţii alimentare, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a arătat că România se numără printre statele europene cu o producţie agricolă cu potenţial de acoperire şi a altor pieţe. În acest sens, Guvernul va demara un program de dezvoltare a capacităţilor de procesare şi depozitare a produselor agricole, pentru a genera valoare adăugată şi a putea oferi soluţii şi altor ţări. 
 
Delegaţia Băncii Mondiale şi-a manifestat întreaga disponibilitate de a veni în sprijinul României cu expertiză, specialişti şi programe de finanţare. O atenţie specială va fi acordată sprijinirii măsurilor necesare pentru combaterea sărăciei şi inegalităţilor de dezvoltare.
 
Expertiza Băncii Mondiale în domeniul parteneriatului public-privat, poate fi folosită de România în conturarea unei strategii de dezvoltare unitară la nivelul tuturor regiunilor, mai arată sursa amintită.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.