Secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare din MApN, Mircea Duşa, a avut vineri, la sediul instituţiei, o întâlnire cu reprezentanţi ai companiei ”Fincantieri SpA”, firmă specializată în proiectarea şi construcţia de nave civile şi militare, discuţiile fiind axate pe programul de înzestrare ”Corvetă multifuncţională”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Delegaţia a fost condusă de ambasadorul Republicii Italiene în România, Marco Giungi.

Conform unui comunicat al MApN, în cadrul discuţiilor au fost reliefate relaţiile deosebite dintre România şi Italia pe palierul politico-militar şi au fost prezentate oportunităţile de dezvoltare a cooperării bilaterale în domeniul apărării.

Reprezentanţii companiei italiene au prezentat propunerile de colaborare, precum şi portofoliul de clienţi, produse şi servicii în domeniul naval, discuţiile fiind canalizate pe programul de înzestrare ”Corvetă multifuncţională”. Acesta este unul dintre cele opt programe esenţiale pentru înzestrarea Armatei, aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în vederea asigurării intereselor de securitate ale României.

”Convorbirile purtate cu firma italiană au avut rol consultativ, astfel încât în momentul în care va fi demarată procedura de achiziţie, după îndeplinirea tuturor condiţiilor legale, partea română să aibă un tablou cât mai amplu al ofertelor disponibile. Mircea Duşa a subliniat, de altfel, faptul că MApN are o cooperare foarte bună cu firmele italiene, iar Parteneriatul Strategic Consolidat dintre cele două state oferă un cadru solid de colaborare”, se mai arată în comunicat.

Din delegaţie au mai făcut parte ataşaţii apărării şi cel comercial ai Italiei în România, vicepreşedintele companiei ”Fincantieri SpA” şi directorul Şantierului Naval din Tulcea.

Întâlnirea  s-a înscris în calendarul consultărilor programate la nivelul Ministerului Apărării Naţionale cu reprezentanţi ai firmelor de renume mondial din domeniul industriei de apărare, dar şi cu cele autohtone, precizează MApN.

                                                                                           

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.