În perioada 2021 – 2027, mamele aparţinând grupurilor vulnerabile vor beneficia de măsuri de sprijin în valoare totală de peste 446 de milioane de euro, finanţate prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021 – 2027 şi Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Astfel sunt vizate domenii precum ocupare, servicii suport pentru familiile monoparentale, pentru copiii cu părinţi plecaţi în străinătate, sprijin material pentru mame şi nou-născuţi din grupuri vulnerabile.
Printre măsurile finanţate prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021 – 2027 şi Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027 sunt incluse următoarele:
Acţiuni pentru sprijinirea cuplurilor mamă – nou-născut, din grupurile defavorizate, cu un buget total de 120 milioane de euro
Măsura se desfăşoară şi în perioada de programare 2014-2020, aproximativ 15.000 de mame şi copiii nou-născuţi din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la naşterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic. Suma totală pentru sprijin este de 6 milioane euro, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.
Servicii de consiliere şi sprijin material adresat copiilor aflaţi în situaţii de vulnerabilitate, o finanţare totală de 160 milioane de euro
41 milioane de euro, investiţi în măsuri de ocupare dedicate mamelor
Vor fi finanţate măsuri pentru susţinerea angajatorilor prin amenajarea unor spaţii destinate supravegherii şi îngrijirii copiilor cu vârstă preşcolară sau pentru crearea de parteneriate cu entităţi specializate care oferă servicii de îngrijire copii, precum şi pentru utilizarea unor forme de muncă noi sau flexibile.
Un alt obiectiv este creşterea oportunităţilor pe piaţa muncii pentru femei prin oferirea de programe de dezvoltare personală, consiliere vocaţională, continuare/reintegrare în sistemul de învăţământ, asigurare de măsuri de angajare, consiliere, formare, acompaniere în vederea inserţiei/reinserţiei socio-profesionale, inclusiv prin campanii de informare privind condiţiile şi beneficiile accesării concediului paternal, pentru creşterea implicării taţilor în viaţa de familie în vederea reinserţiei pe piaţa muncii a femeilor.
Măsuri destinate familiilor monoparentale, cu o alocare totală de 80 milioane de euro
Sprijinul acordat familiilor monoparentale se adresează în principal, dar nu exclusiv, mamelor singure, care reprezintă procentul dominant de părinţi singuri. Astfel, măsura oferă sprijin personalizat, pentru a spori capacitatea de inserţie profesională şi autonomia părintelui unic: finanţarea cursurilor de recalificare pentru părintele singur cu venituri mici, care doreşte să-şi schimbe domeniul profesional etc.Complementar, pentru facilitarea accesului părinţilor singuri la piaţa muncii se vor acorda vouchere before şi after school şi vouchere pentru activităţi de weekend pentru copii (activităţi din domeniul sportului, creaţiei, artei etc). Durata sprijinului acordat va fi de 12 luni.
Consiliere profesională, mediere şi facilitare a angajării pentru minoritatea romă
44 de milioane de euro este bugetul total dedicat măsurilor de sprijin pentru comunitatea romă, printre care acţiuni de informare şi consiliere profesională, mediere şi facilitare a angajării pentru creşterea ocupabilităţii în rândul populaţiei de etnie romă cu accent pe tineri şi femei. Vor fi finanţate, de asemenea, campanii de informare şi consiliere privind sănătatea reproducerii, prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane în rândul populaţiei de etnie romă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.