Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, anunţă că până în anul 2020 va fi realizat proiectul liniei ferate care va lega Bucureştiul de Aeroportul Henri Coandă, Şova spunând că la licitaţie se va merge pe metoda dialogului competitiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În mandatul meu o să avem tren la Otopeni. (..) Deja se lucrează la implementarea părţii de dublare a căii ferate pe aliniamentul existent, deci CFR Infrastructură va construi singur dublarea, încă un segment de cale ferată paralel cu cel care există, iar din momentul în care va trebui să devieze către aeroport, studiul de fezabilitate este gata în mai puţin de o lună de zile, soluţia care se prefigurează a fost discutată (...) E vorba de 16 kilometri de cale ferată, dar pentru a putea încrucişa trenurile pe aliniamentul vechii căi ferate se construieşte încă un fir, care va coti la dreapta spre aeroport traversând pe deasupra DN 1 şi toată infrastructura rutieră. Ştiu precis că în orizontul lui 2020 vom merge cu trenul de la Gara de Nord la aeroportul Otopeni”,  a afirmat ministrul Transporturilor marţi seară, la Antena 3. 

Şova a precizat că în noiebrie va fi terminat studiul de fezabilitate pentru proiectul trenului care va lega capitala de aeroport, proiect în valoare de de 90 de milioane de euro. El a precizat că la atribuirea contactului nu se va merge pe varianta celui mai mic preţ.

„Îl vom licita, dar avem o strategie de contactare diferită de ceea ce a fost până acum, în sensul că vom face dialog competitiv, vom selecta ofertele, nu neapărat pe preţul cel mai mic, termenul de execuţie va fi foarte strâns, dar posibil de realizat” a mai spus Lucian Şova.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.