Licitaţia pentru modernizarea DN 71 Târgovişte-Sinaia, investiţie evaluată la peste 1 miliard de lei, a fost lansată, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ce s-a mai întâmplat zilele acestea la Transporturi: am lansat licitaţia pentru modernizarea DN71 Târgovişte - Sinaia. Acest sector al drumului naţional are o lungime de 58,8 km, iar proiectul presupune construirea a 14 poduri noi şi reabilitarea altor 8. În plus, modernizarea include 2 noi pasaje şi 2 parcări de scurtă durată. Investiţia este evaluată la peste un miliard de lei, iar banii vor veni din fonduri europene”, scrie Drulă pe Facebook.

Ca termene, sunt prevăzute maximum 12 luni pentru proiectare şi cel mult 24 de luni pentru execuţie.

Ofertele se pot depune până pe 4 noiembrie.

”Între Bucureşti şi Târgovişte, alternativa la DN71 va fi noul drum de mare viteză. În zilele următoare, CNAIR va desemna câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea viitoarei autostrăzi/viitorului drum expres”, afirmă oficialul.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.