Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a negat, miercuri, informaţia privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private, precizând că ”nicio raţiune politică, economică, financiară, bugetară” nu ar putea să determine o astfel de decizie ”de-a dreptul aberantă”. Ştefan a spus că a avut consultări cu reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară, în ideea că astfel de informaţii ar putea să influenţeze negativ funcţionarea pe pieţele financiare a plasamentelor pe care le realizează acest fond şi că speră ca administratorul de pensii private NN Pensii - care a trimis o scrisoare către clienţi privind o posibilă naţionalizare a pensiilor private - ”să nu mai facă dezinformări”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Finanţelor: Sper ca NN Pensii să nu mai facă dezinformări; clienţii sunt îndreptăţiţi să-i tragă la răspundere

 

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a afirmat, miercuri, după ce administratorul de pensii private NN Pensii a transmis o poziţie oficială în care precizează că scrisoarea distribuită este un răspuns la solicitările de clarificare din partea clienţilor, că speră ca de acum compania ”să nu mai facă dezinformări”, precizând că oricare dintre clienţii ei poate ”să-i tragă la răspundere chiar şi penal”.

Ministrul Finanţelor: Sper ca NN Pensii să nu mai facă dezinformări; clienţii sunt îndreptăţiţi să-i tragă la răspundere
CITEȘTE ȘI Ministrul Finanţelor: Sper ca NN Pensii să nu mai facă dezinformări; clienţii sunt îndreptăţiţi să-i tragă la răspundere

NN explică de ce a trimis scrisoarea către clienţi: Conţinutul scrisorii este unul informativ, nu este un avertisment

Administratorului de pensii private NN Pensii, liderul pieţei româneşti, a transmis, miercuri, o poziţie oficială în care explică motivele pentru care a trimis, cu o zi mai devreme, o scrisoare către clienţi în legătură cu informaţiile privind o posibilă naţionalizare a pensiilor private, precizând că scrisoarea este un răspuns la solicitările de clarificare din partea clienţilor, iar conţinutul scrisorii este unul exclusiv informativ şi nu este un avertisment.

CITEȘTE ȘI NN explică de ce a trimis scrisoarea către clienţi: Conţinutul scrisorii este unul exclusiv informativ şi nu este un avertisment, este un răspuns la solicitările de clarificare din partea clienţilor

Ministrul Finanţelor, despre naţionalizarea pensiilor:Nicio raţiune n-ar putea să determine o astfel de decizie aberantă

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a negat, miercuri, în debutul şedinţei Executivului, informaţia privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private, precizând că ”nicio raţiune politică, economică, financiară, bugetară” nu ar putea să determine o astfel de decizie ”de-a dreptul aberantă”. Ştefan a spus că în cursul dimineţii a avut consultări cu reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară, în ideea că astfel de informaţii ar putea să influenţeze negativ funcţionarea pe pieţele financiare a plasamentelor pe care le realizează acest fond.

”Domnule prim-ministru (...) această informaţie nu are niciun temei de niciun fel. Nicio raţiune politică, economică, financiară, bugetară nu ar putea să determine o astfel de decizie de-a dreptul aberantă în legătură cu funcţionarea pilonului II de pensii. Deci pilonul II de pensii e o schemă financiară de succes, adiministratorii de fond realizează un randament foarte bun, numărul celor care participă la această schemă se apropie vertiginos de 7 milioane de cetăţeni, în fiecare an se consolidează chiar dacă această cotă de transfer de la fondul public de pensii către pilonul administrat privat a rămas la nivel de 5,1%, la fel ca în anul 2016. Datorită creşterii numărului de contributori prin creare de noi locuri de muncă, fondul va încasa în cursul anului 2017 un plus de peste 1,3 - 1,4 miliarde de lei, ceea ce e un indiciu că acesta se consolidează, funcţionează bine şi va asigura atunci când primele generaţii vor beneficia de pensii din acest pilon va asigura nişte pensii în completarea pensiilor din sistemul public destul de consistente”, a declarat ministrul Finanţelor.

Viorel Ştefan a precizat că în cursul dimineţii a avut consultări cu reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară, ”în ideea că vehicularea unor astfel de informaţii ar putea să influenţeze negativ funcţionarea pe pieţele financiare a plasamentelor pe care le realizează acest fond”.

CITEȘTE ȘI ASF critică NN pentru că s-a adresat clienţilor pe tema posibilei naţionalizări pensiilor private: Poziţia NN Pensii este excesivă şi neavenită

”De aceea am promisiunea din partea conducerii ASF că va avea consultări în cursul zilei de azi cu administratorii de fond pentru a clarifica şi închide definitiv acest subiect. Deci, nu există niciun indiciu în legătură cu intenţia cuiva să naţionalizeze pilonul II de pensii”, a spus ministrul.

Fondul de pensii NN şi-a anunţat clienţii cărora le administrează pensia privată obligatorie că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei.

Naţionalizarea pensiilor private a fost pusă recent în discuţie de prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu şi negată vehement de ministrul Finanţelor prin reacţia "Aberaţie!”. "Aberaţie mai mare ca aceasta nu am auzit. Dimpotrivă, şi eu am transmis mesaje în acest sens, fondul public de pensii, Pilonul I, este într-un proces de consolidare. Deci, sarcina de transfer dinspre bugetul de stat către pilonul public de pensii este una în scădere. Deci, este un semnal foarte bun, evoluţiile sunt foarte bune, deci nu există absolut nicio raţiune ca să vorbim despre naţionalizarea Pilonului II”, spunea Ştefan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.