Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a reacţionat, joi, la suspiciunile legate de banii pe care susţine că i-a încasat dintr-un site, tranzacţie verificată şi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), susţinând că a încasat 792.000 lei, impozabili, din cedarea folosinţei platformei online monitoreu.com, pe care o deţine, pentru un an. Platforma, pe care ministrul o caracterizează ca fiind un start-up dedicat analizei pe surse deschise a politicilor comerciale comune a Uniunii Europene, nu este accesibilă la momentul redactării acestei ştiri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, în septembrie, că va verifica declaraţiile de avere ale lui Victor Vlad Grigorescu, ministrul Energiei, descoperind unele neclarităţi în declaraţiile de avere ale acestuia.

 „Referitor la verificarea declaraţiilor mele de avere din partea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), consider că aceasta este cât se poate de normală. Înţeleg că ea a fost declanşată la cererea unei persoane particulare, lucru posibil şi firesc conform legilor în vigoare. Orice declaraţie de avere, mai ales a demnitarilor statului român, poate fi contestată sau verificată la solicitarea oricui doreşte să depună o astfel de cerere”, a afirmat Grigorescu, într-un comunicat transmis presei joi, de Ministerul Energiei. 

Ministrul susţine că investigaţia ANI este „cât se poate de normală” şi arată că se pune la dispoziţia ANI „fără nici un fel de rezerve”.

Grigorescu menţionează că a trecut încă de la început în declaraţiile sale personale de avere o tranzacţie începută la data de 1 aprilie 2014 şi finalizată la data de 31 martie 2015. 

Ministrul susţine că obiectul tranzacţiei menţionate este o platformă online dedicată analizei pe surse deschise a politicilor comerciale comune a Uniunii Europene prin care se agregau datele vizând aceste politici, inclusiv date statistice oferite de Eurostat.

„Domeniul de internet pe care a fost funcţională platforma este monitoreu.com. Domeniul respectiv  fost înregistrat în anul 2012 şi se află în continuare în proprietatea mea”, spune ministrul Energiei.

Însă platforma nu este activă în acest moment: atunci când jurnaliştii încearcă să o acceseze, navigatorul afişează un mesaj corespunzător, care indică faptul că site-ul nu poate fi accesat. 

Cu toate acestea, ministrul susţine că platforma a fost un proiect care a rezultat din experienţa sa îndelungată la Bruxelles şi din cunoaşterea politicilor economice de la nivelul Uniunii Europene.

„Platforma a fost un model de analiză întâlnit în mediul economic de la Bruxelles, unde astfel de soluţii digitale sunt utile pentru a putea identifica trendurile viitoare ale politicilor europene şi pentru predicţii legate de oportunităţi de business pentru actorii implicaţi în acest domeniu”,afirmă Grigorescu.

Platforma a fost un start-up funcţional pentru care a primit mai multe oferte la momentul respectiv, spune oficialul.

„Am acceptat o ofertă de a ceda folosinţa acestei platforme timp de un an contra sumei de 792 000 lei, impozabili, care se regăseşte în declaraţia mea de avere, cu opţiunea ca la finalul contractului să pot dezvolta un proiect de anvergură. O altă tranzacţie nu a mai avut loc. Domeniul online pe care a funcţionat platforma este înregistrat pe numele meu personal, iar tranzacţia a fost făcut de asemenea în nume personal, motiv pentru care ea şi figurează ca atare în declaraţiile de avere”, susţine Grigorescu.

Potrivit ministrului, plata a fost declarată şi impozitată în totalitate.

Ministrul a trecut, în declaraţia sa de avere, că a obţinut bani din cedarea folosinţei unui "bun mobil" către o firmă din insulele britanice Turks & Caicos, un paradis fiscal, fără a specifica despre ce bun este vorba.

În declaraţia de avere semnată pe 17 decembrie 2015, la scurt timp după numirea în funcţia de ministru al Energiei, Victor Grigorescu arăta că a încasat 568.050, fără a preciza dacă este vorba de lei sau euro, din cedarea folosinţei, fără să ofere alte amănunte legate de bunuri şi sursa venitului.

În 14 iunie 2016, Victor Grigorescu a completat o nouă declaraţie de avere, obligatorie pentru anul fiscal 2015.

În declaraţia din iunie, ministrul Energiei a menţionat că a cedat folosinţa unui bun mobil către o societate offshore, în perioada 15 ianuarie- 15 aprilie 2015, pentru suma de 237.500 lei (peste 50.000 euro).

Ministrul nu a trecut nici de data aceasta declaraţia de avere despre ce bun mobil este vorba. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.