Florin Spătaru, ministrul Economiei, a anunţat luni că a fost deschis apelul de preselecţie pentru întreprinderile, companiile şi centrele universitare interesate să aplice pentru accesarea fondurilor de 500 milioane euro pentru dezvoltarea microelectronicii în România prin PNRR. Ministerul Economiei a anunţat în decembrie un buget de 500 milioane euro pentru un proiect de microelectronică, care este prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin care vor fi dezvoltate trei centre de producţie şi centre de dezvoltare digitală şi inovare în jurul universităţilor din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Aşa cum am promis, am deschis apelul de preselecţie pentru întreprinderile, companiile şi centrele universitare interesate să aplice pentru accesarea fondurilor de 500 milioane euro pentru dezvoltarea microelectronicii în România prin PNRR", a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Ministerul Economiei a publicat metodologia finală şi documentele care trebuie să însoţească aplicaţiile potenţialilor participanţi la Proiectul Important de Interes Comun European în Microelectronică şi Tehnologia Comunicaţiilor IPCEI ME-CT.

Proiectul se adresează atât întreprinderilor mari, IMM-urilor şi întreprinderi nou-înfiinţate, care pot fi participanţi direcţi /indirecţi, cât şi organizaţiilor de cercetare (institute de cercetare, universităţi), care pot fi doar participanţi indirecţi. Toţi aplicanţii trebuie sa facă parte din lanţul valoric al microelectronicii, de la cercetare la materii prime, procesare, reciclare.

Proiectele care vor primi sprijin financiar trebuie să aibă o puternică componentă inovatoare, care să avanseze stadiul de dezvoltare a tehnologiei şi pot include investiţii necesare pentru realizarea primei aplicări industriale – first industrial deployment- care se integrează în obiectivele definite la nivel european pentru IPCEI ME/CT.

Aplicaţiile participanţilor se redactează în limba engleză şi se transmit completate integral, în perioada 17 ianuarie - 7 februarie 2022, către Ministerul Economiei, la adresa de e-mail: politici_industriale@economie.gov.ro.

Termenul limită de transmitere este 7 februarie 2022, ora 10:00, fiecare solicitare primind un număr unic de înregistrare. Aplicaţiile transmise după termenul limită nu sunt eligibile. Toate detaliile legate de începerea apelului pot fi consultate pe site-ul Ministerului Economiei. 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.