Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a discutat marţi cu reprezentanţii Sindicatului „MIPE Normalitate”, despre principalele lor nemulţumiri şi preocupări, de la volumul de muncă şi lipsa personalului în anumite zone critice, până la chestiuni ce ţin de salarizare, recunoaşterea efortului profesional şi nevoia unui climat de muncă în care vocea fiecăruia să conteze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am avut astăzi o primă întâlnire constructivă cu reprezentanţii Sindicatului „MIPE Normalitate” din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cărora le mulţumesc. Am fost şi voi fi întotdeauna un susţinător al dialogului social, al transparenţei şi al respectului reciproc — valori fără de care nu putem construi o instituţie eficientă, echitabilă şi performantă”, spune Dragoş Pîslaru pe Facebook.

El arată că, alături de colegii din sindicat, a discutat aplicat despre principalele lor nemulţumiri şi preocupări: de la volumul de muncă şi lipsa personalului în anumite zone critice, până la chestiuni ce ţin de salarizare, recunoaşterea efortului profesional şi nevoia unui climat de muncă în care vocea fiecăruia să conteze.

”Vom folosi zilele următoare pentru a analiza în detaliu soluţiile posibile, în limitele cadrului legislativ existent şi ţinând seama de contextul dificil al finanţelor publice din România. Ne vom reaşeza apoi la masa dialogului pentru a decide împreună paşii următori. Cred cu tărie că doar prin parteneriat şi comunicare sinceră putem face din MIPE un model de funcţionare pentru administraţia publică din România, aşa cum ne dorim cu toţii. Iar acest drum începe prin dialog şi colaborare”, precizează Pîslaru.

 

Angajaţii din sistemul bugetar au declanşat, marţi, a doua zi de proteste, după aprobarea Ordonanţei de Urgenţă care plafonează la 300 de lei brut sporul pentru condiţii vătămătoare de muncă începând de la 1 iulie şi până la sfârşitul anului.

Zeci de salariaţi ai Ministerului Finanţelor s-au dus la uşa ministrului Alexandru Nazare şi discută cu acesta. Proteste ample au loc în mai multe oraşe din ţară, iar protestatarii ameninţă cu blocarea totală a activităţii şi cu riscul de a nu mai putea fi plătite pensiile şi salariile românilor.

Şi angajaţii Primăriei Municipiului Bucureşti au declanşat un protest spontan în faţa instituţiei. Şi angajaţii Curţii de Apel Bucureşti au protestat în faţa instituţiei, iar apoi au pornit spre Ministerul Justiţiei.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.