Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a dat asigurări că nu au fost eliberate licenţe pentru importul de cereale din Ucraina şi a explicat că grânele din Ucraina pot fi folosite în zootehnie, nicidecum în panificaţie. Potrivit lui Barbu, Italia şi Spania sunt ţări europene care importă masiv din Ucraina cereale, deoarece au forte dezvoltat sectorul zootehnic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din punct de vedere legal, pe teritoriul României, noi avem o ordonanţă prin care am interzis importul de cereale. Se face pe bază de licenţă, iar beneficiarii acestei ordonanţe nu sunt decât fermierii români şi procesatorii români. Ministerul Agriculturii, pe cadru legal pe care îl are, nu a eliberat nicio licenţă privind importul  de cereale, în România, din Ucraina”, a declarat Florin Barbu, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

Întrebat dacă România importă de undeva cereale, Barbu a explicat că sunt importuri din UE, dar foarte mici.

”Foarte puţin importăm din Uniunea Europeană. În momentul de faţă în mod legal, oficial, nu a fost eliberată niciun fel de licenţă privind importul de cereale din Ucraina”, a declarat Barbu.

Ministrul Agriculturii a subliniat că dacă se practică o contrabandă cu cereale, atunci organele de anchetă trebuie să se implice.

”Dacă în România se practică o contrabandă, aşa cum se practică în cazul ţigărilor şi contrabanda cu cereale intră sub acel aspect penal şi bineînţeles instituţiile, că vorbim de antifraudă, că vorbim de  poliţia economică, trebuie să facă aceste verificări”, a precizat Florin Barbu.

Întrebat dacă cerealele din Ucraina nu sunt de calitate, ministrul a explicat că acestea sunt bune mai degrabă pentru zootehnie.

”Cerealele din Ucraina pot fi folosite în zootehnie. În panificaţie nu putem spune că  pot fi folosite. Din UE, cei mai mari importatori de cereale din Ucraina sunt Spania, Italia. Ele au foarte bine dezvoltată partea de zootehnie şi cerealele intră în zootehnie ca materie pentru animale”, a mai spus Barbu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.