Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lansează anul acesta, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), un program destinat iluminatului ecologic în oraşele şi comunele din ţara noastră, bugetul stabilit pentru 2020 fiind de 384 milioane lei, cu ajutorul căruia localităţile din România vor putea înlocui corpurile de iluminat cu consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lansează anul acesta, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), un program destinat iluminatului ecologic în oraşele şi comunele din ţara noastră. Programul este multianual, iar bugetul stabilit pentru 2020 este de 384 milioane lei. Prin program, localităţile din România vor putea înlocui corpurile de iluminat cu consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED. Totodată, administraţiile vor putea achiziţiona şi sisteme de dimming/telegestiune, care permit reglarea fluxului luminos", informează ministerul într-un comunicat.

Conform programului, localităţile cu până la 4.000 de locuitori pot primi până la 500.000 de lei pentru un astfel de proiect, în timp ce cele cu peste 4.000 de locuitori pot accesa prin AFM suma de un milion de lei.

„În plină pandemie de coronavirus, vrem ca o parte din fondurile AFM să intre direct în  economia României prin programe care să o sprijine. Programul de iluminat public stradal va reduce cu până la 40% consumul de energie electrică din fiecare oraş din România. În acest fel, dincolo de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, vom obţine şi o scădere consistentă a facturii locale şi naţionale la electricitate. Astăzi, mai bine de 20% din consumul total de energie electrică al unei localităţi provine din iluminatul străzilor. Or, aceste cifre susţin şi o sursă continuă de poluare cu emisii de dioxid de carbon şi costuri ridicate pentru administraţiile locale. Bugetul alocat pentru 2020 va permite ca circa 700 de localităţi din România să pornească aceste investiţii şi să beneficieze de o susţinere financiară de maximum 90% pentru proiecte de eficientizare energetică a iluminatului public”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Ghidul de Finanţare al programului va fi supus, începând de miercuri, consultării publice. După încheierea acestei perioade, vor fi analizate toate observaţiile şi propunerile primite, urmând ca varianta finală a ghidului de finanţare să fie publicată în Monitorul Oficial al României. Ulterior publicării ghidului, va fi organizată sesiunea de finanţare, iar UAT-urile vor putea depune documentaţiile, în vederea participării în program.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.