Ministerul Energiei a transmis, miercuri, că a permis accesul procurorilor DNA la toate documentele şi colaborează cu procurorii care verifică presupuse fapte de corupţie produse în perioada 2021 – 2022. Ar fi vizat directorul Ionel Georgescu, pe care procurorii anticorupţie îl suspectează că ar fi implicat în aranjarea unor examene pentru funcţii publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ministerul Energiei a luat act, cu deplină responsabilitate, de acţiunile recente desfăşurate de Direcţia Naţională Anticorupţie. Cercetările vizează activităţi desfăşurate în perioada 2021-2022”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Ministerului Energiei.

Potrivit acestora, ”instituţia cooperează deplin cu autorităţile judiciare în exercitarea atribuţiilor lor legale, în mod transparent, eficient şi prompt”.

”Ministerul Energiei a permis accesul la toate informaţiile necesare, conform legilor şi procedurilor în vigoare. Ministerul Energiei reafirmă angajamentul ferm faţă de respectarea legii, a principiilor transparenţei şi integrităţii în exercitarea atribuţiilor sale”, au mai transmis reprezentanţii instituţiei.

Potrivit Ştirile Pro TV, DNA a făcut, marţi, percheziţii la Ministerul Energiei, fiind vizat directorul Ionel Georgescu.

Procurorii anticorupţie îl suspectează că ar fi implicat în aranjarea unor examene pentru funcţii publice.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.