Ministerul Dezvoltării sprijină cu peste 350 milioane de lei reabilitarea sistemului de termoficare din municipiile Constanţa, Bucureşti şi Arad

Ministerul Dezvoltării sprijină cu peste 350 milioane de lei reabilitarea sistemului de termoficare din municipiile Constanţa, Bucureşti şi Arad

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei Cseke Attila a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale a sumei de 354.062.964,20 lei, în vederea cofinanţării, prin Programul Termoficare, a lucrărilor de modernizare, retehnologizare, extindere, respectiv de înfiinţare a sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor.

Din această sumă, municipiul Constanţa beneficiază de 110.921.128,53 lei, iar pentru municipiul Bucureşti se alocă 242.072.921,99 lei.

De asemenea, ministrul dezvoltării a aprobat suplimentarea, din bugetul MDLPA, a lucrărilor de modernizare a unor reţele termice din municipiul Arad, în valoare de 1.068.913,68 lei.

Ministrul a precizat că alocarea are la bază documentele tehnice depuse de unităţile administrativ-teritoriale care au fost aprobate de Comisia interministerială de coordonare a Programului.

Actul normativ a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră