Ministerul Dezvoltării anunţă, marţi, că Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăţilor în 2.356 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), pe o suprafaţă de 6,5 milioane de hectare. Lucrările, realizate atât la nivelul întregii localităţi (în 519 UAT-uri), cât şi pe sectoare cadastrale, sunt gratuite pentru cetăţeni şi se desfăşoară în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF). Finanţarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, dar şi din bugetele locale ale primăriilor.
”În primele zece luni ale anului 2023, ANCPI, instituţie publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a finalizat cadastrarea integrală a 36 de comune”, a transmis, marţi, Ministerul Dezvoltării, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, numărul total al UAT-urilor în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a ajuns la 204.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
De asemenea, ANCPI a înscris în evidenţele de cadastru şi carte funciară imobilele din 23.835 de sectoare cadastrale. Suprafaţa totală a imobilelor înregistrate, gratuit pentru cetăţeni, este de 4.988.888,35 de hectare.
”Dintre cele 204 localităţi în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor, şase au beneficiat de cofinanţare (din veniturile proprii ale ANCPI şi bugetul autorităţilor locale), iar 83 de comune fost cadastrate din fonduri europene prin Proiectul major «Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România». În alte 474 de comune se desfăşoară, în prezent, lucrări de cadastru sistematic, la nivelul întregii localităţi, cu finanţare europeană, prin POR 2014-2020”, a mai transmis ministerul.
Potrivit instituţiei, totodată, din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvenţiilor acordate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară 7,29 milioane de hectare (76%).
”PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor (terenuri şi clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene şi din bugetul local al primăriilor. ANCPI este beneficiarul Proiectului major «Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România», inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României”, a mai precizat Ministerul Dezvoltării.
Potrivit instituţiei, valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi 46.933.673 – cofinanţare de la bugetul de stat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.