În luna februarie a acestui an au fost trimise cu peste 40 de miliarde de e-mailuri mai mult faţă de aceeaşi lună a anului precedent, arată un raport anual al gigantului american Microsoft, potrivit căruia peste 40% din forţa de muncă globală se gândeşte să-şi schimbe locul de muncă anul acesta şi 46% intenţionează să se mute, dacă tot se poate lucra de la distanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Raportul anual Work Trend Index al Microsoft dezvăluie şapte tendinţe privind modelul de lucru hibrid cu care fiecare lider de afaceri ar trebui să fie la curent, pe măsură ce intrăm în această nouă eră a muncii.

Raportul indică faptul că managerii ar trebui să reziste tentaţiei de a vedea modelul de lucru hibrid ca pe ceva obişnuit, această tranziţie impunând o regândire a ipotezelor cu care am fost obişnuiţi.

„Alegerile pe care le facem astăzi ne vor influenţa organizaţia pe parcursul următorilor ani. Este un moment care necesită o viziune clară şi o mentalitate orientată spre inovaţie. Aceste decizii vor avea un impact asupra tuturor aspectelor, de la modelarea culturii organizaţionale, la atragerea şi păstrarea angajaţilor şi până la găsirea de modalităţi mai eficiente de promovare a colaborării şi al spiritului inovativ”, spune Jared Spataro, corporate vice president Microsoft 365.

Studiul citat sugerează că anul trecut a schimbat fundamental natura pieţei muncii.

"Tendinţele de colaborare din Microsoft Teams şi Outlook sugerează că reţelele noastre s-au contractat, însă munca hibridă le va reanima. Timpul petrecut în cadrul întâlnirilor s-a dublat, la nivel global, iar în luna februarie a acestui an au fost trimise cu peste 40 de miliarde de e-mailuri mai mult faţă de aceeaşi lună a anului precedent. Munca a devenit mai umană. Aproape 40% dintre respondenţi spun că se simt mai confortabil să fie ei înşişi la locul de muncă decât înainte de pandemie, iar unul din şase respondenţi spune că a fost mai deschis în a-şi exprima dificultăţile emoţionale alături de un coleg anul acesta", relevă raportul.

De asemenea, raportul arată că suntem tot mai aproape de o tendinţă nouă în ceea ce priveşte locurile de muncă: 73% dintre angajaţii chestionaţi îşi doresc să aibă în continuare acces la opţiuni flexibile de lucru de la distanţă.

"Pe LinkedIn, numărul anunţurilor pentru locuri de muncă de la distanţă a crescut de peste 5 ori în timpul pandemiei. Peste 40% din forţa de muncă globală se gândeşte să-şi schimbe locul de muncă anul acesta şi 46% intenţionează să se mute, acum că se poate lucra de la distanţă. Pe scurt, apariţia modelelor flexible de lucru va determina pe cei care rămân, pe cei care pleacă şi pe cei care se alătură unei companii", mai arată raportul.

Raportul Work Trend Index prezintă concluziile unui studiu la care au participat peste 30.000 de persoane din 31 de ţări şi analizează trilioane de date agregate despre muncă şi productivitate disponibile în Microsoft 365 şi LinkedIn. În plus, include perspective ale unor experţi care studiază de zeci de ani colaborarea, capitalul social şi designul spaţiului de lucru.

"Totodată, raportul citat relevă şapte tendinţe de lucru hibrid, pe măsură ce intrăm în noua eră a muncii: Modelele flexibile de lucru vor fi implementate pe termen lung; Liderii au pierdut legătura directă cu angajaţii şi este necesar ca aceştia să se conecteze la noua realitate; Productivitatea ridicată maschează epuizarea angajaţilor; Generaţia Z este expusă riscului şi are nevoie de un impuls şi de o nouă sursă de energie; Colaborarea tot mai limitată pune în pericol capacitatea de inovare; Autenticitatea va stimula productivitatea şi bunăstarea angajaţilor; Într-o lume a muncii hibride, talentele sunt peste tot", spun autorii raportului.

Pe lângă tendinţele cu privire la viitorul pieţei muncii, raportul identifică şi cinci strategii pe care managerii ar trebui să le urmeze, pe măsură ce încep să facă schimbările necesare pentru a se adapta noului context: Crearea un plan prin care angajaţii sunt puşi la curent cu modurile flexible de lucru; Investirea în spaţiul de lucru şi în tehnologie pentru a conecta planul digital cu cel fizic; Combaterea epuizării digitale, începând de la vârful companiei; Prioritizare pentru reconstruirea capitalului social şi a culturii organizaţionale; Regândirea experienţei angajaţilor pentru a menţine concurenţa în atragerea celor mai bune şi diverse talente .

„În timpul acestei pandemii am observat o accelerare a anumitor tendinţe pre-COVID şi poate că una dintre cele mai interesante dintre ele vizează sporirea posibiliăţii muncii de la distanţă. Odată cu creşterea oportunităţilor de muncă de la distanţă şi circulaţia talentelor, vom vedea o răspândire a competenţelor pe cuprinsul unei ţări şi este momentul ca liderii de afaceri să profite de această ocazie pentru a atrage angajaţi cu diferite abilităţi şi talente, care nu erau disponibili anterior”, spune Karin Kimbrough, chief economist, LinkedIn.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.